Reglementarea atacurilor multiple

Ca urmare a ultimelor evenimente de pe Hawaii, unde disperații după atenție au reluat atacurile multiple, ne vedem nevoiți să revenim și să pretindem soluții reale care să le oprească / descurajeze, pentru a ne putea desfășura luptele în condiții normale.În lipsa lor, scenariul tinde să se repete iar și iar, fără a avea la bază vreun motiv real care să-l justifice.

Problemele invocate de către cei care lansează atacuri multiple cu scopul de a întârzia sau anula luptele celorlalți sunt inexistente. Trebuie să fii rupt de realitate ca să reclami dezechilibrul când faci parte dintr-o alianță ce are în componență orașe ca Gods, Drunks, Coltz, Kings of War, De la Warr, justus, mercenarii și care joacă împotriva unei alianțe formată din Angels AgainstAllAuthority Lumea Buffalo Sons of Anarchy Fir întins Renegații. Ah, că în prima alianță incompetența și miserupismul stau la loc de cinste, cu viper care nu-i capabil să trimită o tactică , să facă spam sau să coordoneze,că deh, e mai greu decât să polueze chat-urile și forumurile sau să dea fake-uri - e cu totul o altă discuție. Normal că sunt amețiți și nu știu în ce direcție s-o ia dacă până nu demult prezența lor s-a bazat pe un procent covârșitor de clone, dar na, fiecare doarme așa cum își așterne. E paradoxal să reclame dezechilibrul unul care dă zeci de fake-uri/atacuri multiple, care dă trădător la fort oamenilor din alianță, pe baza vendetelor personale sau care gradează clone în detrimentul oamenilor. Cam până unde poate merge ipocrizia? Când ești complet incapabil, nu-i de preferat să faci un pas în spate în loc să te umfli și să te bați cu pumnii în piept?

Suntem tare curioși ce anume se rezolvă cu fake-urile astea. Pare că se afundă mai rău și-o să se lovească tot mai des de refuzul oamenilor de a juca alături de ei. Își lasă fară lupte și colegii, nu numai adversarii. Bine, bășinile de figuranți și grandomania de care suferă nu le permit să admită că greșesc, așa că încearcă să paseze vina în curtea altora. Faptul că Kings of War a părăsit ATW din proprie inițiativă și faptul că Coltz, Gods, Drunks au răspuns pozitiv inițiativei mele, de a încerca să echilibrăm luptele, nu le dă de gândit? S-or fi săturat și ei să piardă, s-or fi săturat de promisiuni deșarte și vorbe în vânt. Li s-au promis lupte echilibrate , însă timp de 5 luni de zile ATW n-a reușit NIMIC. Pretindem și noi tot 5 luni (chit că vine vara și prezența o să scadă) pentru a încerca să redresăm situația și să oferim lupte calitative celor cu adevărat interesați de ele, nu fripturiștilor de weekend de la Awesomia. Iar la final tragem linie, ca să vedem unde a fost mai bine.

S-a mai zis că au fost excluși. Or fi fost, din pântecul mămicilor lor, avort se numește. Dar ei sunt niște eroi, au supraviețuit avortului ca să facă umbră pământului degeaba. Nu se mai simțea exclus viper când erau lupte pe fort mare și el amenința că trece pe mici, plângându-se de numărul mic de oameni online? Nu se mai simțea exclus când aveau prezență de fort mare dar ei insistau să joace pe medii, chit că rămâneau o grămadă de oameni pe afară? Ori trebuiau să dea și respectivii fake-uri? Într-adevăr, s-a subliniat faptul că nu dorim să jucăm cu ei în alianță din cauza mizeriilor făcute de-a lungul timpului, dar că la lupte vor fi primiți, cu condiția de a asculta comenzile coordonatorului și a nu deranja. Așa cum ei au înființat ATW pe motiv că nu vor să joace în compania altor orașe iar la momentul respectiv erau 3 alianțe pe server, tot așa ne permitem și noi luxul a alege alături de cine vrem să jucăm. Deci unde e de fapt problema? În concluzie, scutiți-ne de dramele ieftine marca viper, acest Șoșoaca al Westului, improvizat în moralist.

Înțelegem faptul că ăștia prin justus se cred speciali pt că au 53 locuri în oraș (deh, i-au recunoscut inno drept nulități absolute și le-au suplimentat locurile), dar în cazul ăsta locul lor e la psihiatrie, nu pe West. Cam câte lupte mai trebuie să strice viper, sadonix și restul trepădușilor din justus până să se ia măsuri concrete? Oamenii intră pe joc ca să se relaxeze, în schimb dau peste turbați care fac tot posibilul să zădărnicească fiecare tentativă de a mai salva ceva.Se tot vorbește de Hawaii ca fiind cea mai activă lume. Luptele de fort au menținut-o așa, lupte de fort care suferă din cauza unor narcisiști ce au impresia că totul trebuie să fie despre ei. Cu ce-au greșit oamenii de pe Hawaii de trebuie să-i suporte pe unii cu mai multe toane decât o gravidă pe stop? Cu ce drept îi privează pe alții de plăcerea de a juca?

Noi ne dorim lupte echilibrate,că nu ne încălzește cu nimic faptul că învingem atunci când pornim cu 20-30-40 oameni în plus, dar asta nu înseamnă că unii trebuie să-și bată capul în timp ce alții o freacă de zor, dar au pretenția să taie și să spânzure. Nu mai zic de faptul că dezinteresul lor și prezența slabă generează activitate scăzută și-n partea cealaltă. Deci dacă sunt "incluși" nu-și dau deloc interesul,dacă sunt "excluși", la modul că sunt primiți la lupte dar nu și în alianțe, strică luptele. Că doar ei sunt și masochiști, peste noapte își doresc să joace alături de cei pe care de altfel nu-i înghit. Găsim o soluție sau frecăm menta în continuare?

@bogdanell7 , @iulianp , @lord ion , @odm
Voi aveți păreri obiective pe baza subiectului, care să poată fi exprimate public, ori vă e teamă să deschideți gura pentru a nu fi luați în colimator? Dacă li se permite unor frustrați să distrugă jocul și plăcerea celorlalți, mă întreb care mai e scopul concursurilor/evenimentelor/luptelor speciale la Awesomia? Știm că nu aveți putere de decizie, aceasta aparţinându-i exclusiv cm-ului, dar ar fi frumos să auzim și punctul vostru de vedere. De dragul comunității.
 

xD3MEnTu

Trapper
Multe forturi = obligatiuni free
Pierzi viata ai set de somn cu cazarma intr o ora esti pe pozitie.
Unii sunt de stanga unii de dreapta asa e in vaita
Nimeni nu face nimic ia problema in mana
 

EmyLegend

Gunman
Buna Seara e a nu stiu a cata oara cand viper sau sado ataca cate 4-5 forturi pe zi,frustrarea e prea mare cand nu vrea sa mai joace nimeni cu ei din cauza caracterului lor de doi lei,va tot plangeti ca nu sunteti inclusi,daca ati stii sa va comportati ati fii baga-ti in alianta si am juca ca inainte doar ca aveti lipsa de neuroni mai ales viper,propun banarea lui @X-viper pe o perioada nedeterminata.
 

str8wWw

Gold digger
Repede, cum nu e cum vrem noi, pac facem atacuri fakes. Am fost si eu in alianta lor cand eram in Sons, 0 implicare, faceam eu spam pentru inscrierea la fort. S-a incercat de nenumarate ori echilibrari etc, dar voi cand aduceti de la 53 de oameni (ca da, voi puteti) la maxim 20, s-a uitat carnetelul sau s-a pierdut... Toata prezenta voastra e jalnica, implicare 0, nu faceti absolut nimic sa cresteti, doar va plangeti, vrem orase, vrem orase ca sa fie echilibrat. M-am saturat pana peste cap de prostiile voastre si culmea, incep sa se plictiseasca si ceilalti care erau in alianta cu voi. Puteti fara nicio problema sa dispareti, ca oricum nu faceti nimic aka viperel, sado etc.
Bine ca a incercat CM-ul temporar sa faca un regulament ceva, ai venit repede Elmer si l-ai distrus si ala, freeee la fakes, bagati mare, le aparam toate!
 

Dagon96

Trapper
Subscriu. Nu am fost activ pe lumea hawaii ani buni dar acum sunt si sunt interesat in lupte de fort corecte si echilibrate.
Viper asta tot strica forturile cu fake-urile lui. Si mai sunt cativa care dau, dar nu m-am obosit sa le retin numele, nu mi s-au parut asa importanti. Niste mascarici, daca e sa o luam asa.
Bravo alegz pentru initiativa si poate s-o mai hotara ceva. Si fara injuraturi :)
 

Yhwh

Greenhorn
Nu joc de o perioada foarte lunga de timp insa consider ca nu se mai joaca The West la adevarata valoare si sunt implicate deja chestii personale.
Suparari sunt si vor fi tot timpul atat timp cat este vorba de un joc M-P insa acestea sunt create pt spiritul de echipa si nicidecum pentru ingamfare,orgolii, rezolvari personale, etc etc
Fara a avea nimic personal cu nimeni..avand prieteni de ambele parti ale acestei situatii...doresc totusi sa se joace The West exact in modul in care a fost creat de catre INNO si nu varianta creata de alti jucatori
 

M4rY

Gold digger
Deci nu joc pe hawaii, nu ma intereseaza ce se intampla acolo insa salut modul de exprimare a acestui jucator “ZgarcituWestului” pe care de altfel nici nu il cunosc. Are sens ce spune, scrie coerent, corect gramatical si isi explica foarte bine frustrarea. Acum, va intreb pe voi, cine dumnezeu este “xD3MEnTu” ?! Cum sa vii sa scrii 3 fraze ca raspuns acestui topic in care te exprimi precum un semianalfabet? Cum sa faci atatea greseli de scriere/exprimare in 2-3 propozitii? Ma intreb oare el a fost capabil sa inteleaga ce spune baiatul ala? Admini, nu mai permiteti postari ce batjocoresc in halul asta limba romana :/
Spor la joc!
 

X-viper

West Sheriff
Membru personal
Daca nu ati exclude 2 orase de la forturi si nu le-ati da tradator membrilor acestora, ati avea forturi frumoase.

Buna Seara e a nu stiu a cata oara cand viper sau sado ataca cate 4-5 forturi pe zi,frustrarea e prea mare cand nu vrea sa mai joace nimeni cu ei din cauza caracterului lor de doi lei,va tot plangeti ca nu sunteti inclusi,daca ati stii sa va comportati ati fii baga-ti in alianta si am juca ca inainte doar ca aveti lipsa de neuroni mai ales viper,propun banarea lui @X-viper pe o perioada nedeterminata.
Cand vei invata sa scrii corect gramatical, sa te exprimi coerent si vei invata regulile de tehnoredactare poate te va baga cineva in seama. Momentan nu meriti, vezi-ti de tepele tale si de meme-urile copiate de pe beta :njub:
 

xD3MEnTu

Trapper
Baiatu M4rY e ofticat ca nu a reusit sa ma tepuiasca cu pretu itemelor pe indiana cine da o flinta cu 600k cand la piata e 1.8kk acum nu mai zic de restu ce voia
 

X-viper

West Sheriff
Membru personal
că în prima alianță incompetența și miserupismul stau la loc de cinste, cu viper care nu-i capabil să trimită o tactică , să facă spam sau să coordoneze,că deh, e mai greu decât să polueze chat-urile și forumurile sau să dea fake-uri - e cu totul o altă discuție
Am facut tot ce ai mentionat, dar eram in inferioritate numerica, erati de 2 ori mai multi in alianta ta. Ati stat luni de zile in superioritate numerica, iar cand lumea s-a plictisit si s-a lasat, v-ati gandit sa ne excludeti. Ati trimis un oras care trimitea la fort jumatate din jucatorii pe care ii trimitea la voi, apoi ati decis sa ne excludeti iar. De ce nu ne-ai trimis telegrama si noua, celor din JustUs si Mercenarii? Ati trimis tuturor, mai putin noua, apoi spui ca nu ne-ai exclus, ca ne primeai la fort. Siiigur :) Si pe timp de event ne-ati primit, dar cu sergent si soldat, am ramas pe dinafara majoritatea celor de aici, chiar daca aveam si nivel si iteme superioare celor care aveau capitan. Acum ati inceput cu tradator. Si voi vreti forturi? De ce nu ne-ai inclus in marea ta echilibrare? Sau de ce nu ai facut-o in vara cand am insistat si am spus ca e nevoie. Nu ai vrut. Nu te-a interesat niciodata echilibrul. Ai dat de 2 ori afara orasul fara sa anunti in prealabil invocand niste motive aberante si penibile, inventand povesti mai ceva decat colegul tau succu.
Cu postarea asta plina de invective si atacuri ad hominem ce vrei sa demosntrezi? Esti constient ca mecanicile jocului nu permit un regulament cum a fost cel facut de syntex, nu? Am raportat mai multe incalcari ale regualmentului cand era syntex manager si n-a facut absolut nimic. De ce? Pentru ca nu putea face. Regulamentul lui era infezabil si ilogic. Singura modalitate de a rezolva ambele probleme (atat excluderea a zeci de jucatori de la forturi, cat si a fake-urilor) este de a fi un singur fort atacat de admin pe zi. Awesomia. Cum a facut si Criminus. Dar ce s-a intamplat atunci, mai tii minte? Ai memoria scurta, iti voi reaminti eu. Ai refuzat sa participi. De ce? Nu puteai sa arunci cu tradator in stanga si in dreapta si nu ne puteai exclude. Si n-ai mai vrut sa participi, desi era singura solutie, fie ea si pe termen scurt. De toate fake-urile prin proxy pe care le-ai facut prin intermediul lui onu cand erau forturile echilibrate si exista pace, fie ea si fragbila, nu e nevoie sa amintesc. Tu, niro si ceilalti acoliti ai tai ne dati block, apoi spui ca noi nu vrem sa echilibram. Cum am putea daca nu ne anunti in legatura ce intentiile tale si ne dai block?
PS: Ce e cu toate insultele astea? Asa porti tu o conversatie? Cand erai admin stergeai tot si banai pentru mai putin de 1% din ce ai debitat aici. Profiti de permisivitatea lui Elmer.
 

clapudiu

Struggler
Membru personal
E penibilut sa incerci sa excluzi 2 orase si dupa sa plangi si sa ataci pe forum ca nu iti iese. Nu se rezolva nimic prin pedepse.
Daca vreti forturi, va scoateti 30 de minute de la ignore, echilibrati aliantele si dupa va dati ignore la loc.
 

Succuboy

Trapper
Sper ca veti avea rabdarea de a citi, erau niste subiecte de punctat:

Probabil se va crede ca il 'pup in dos' pe Zgarcit din simplul fapt ca sunt impreuna cu el in oras, ca il sustin, sau ca unii care vor raspunde la topic vor fi numiti 'catelusii' lui sau 'clone', dar vreau sa subliniez faptul ca voi raspunde intr-un mod cat se poate de neutru, din punctul meu de vedere si opinia mea personala asupra subiectului. Chiar si eu uneori sunt impotriva pronuntarii explicite a lui Zgarcit, dar are dreptate, in multe privinte.

Din pricina istoriei crunte pe care au avut-o majoritatea jucatorilor de pe Hawaii cu Sado si Viper, acestia isi doresc sa nu mai joace impreuna cu ei. Logic, fiindca JustUs nu poate exista fara SADonix si X-Viper (ceea este complet de inteles), s-a ajuns la optiunea de a-i exclude complet, ca oras, din actualele 2 aliante concepute (OldSchool & SexyPeople), EXACT PENTRU A STABILIZA FORTURILE SI PENTRU A RE-ADUCE ACTIVITATEA PE HAWAII, iar Mercenarii fiindca sunt oarecum similari cu acestia, din punct de vedere al clonelor si al dezinteresului, inactivitatii. Mercenarii de-odata au crescut activitatea la forturi cat n-au facut-o o luna intreaga. Creand aceste doua aliante, ne da posibilitatea de a gestiona mult mai usor forturile, de a putea creste activitatea si de a juca jocul cum trebuia sa fie, fiindca majoritatea oamenilor din aceste aliante (incluzand si orasul De La Warr, dar inginer e putin inactiv per moment) suntem prieteni. Chiar si eu, la randul meu, am fost injurat, batjocorit, luat la misto si ignorat de acele persoane, poate fiindca am avut o alta opinie sau am militat pentru ceva ce erau ei impotriva.

Daca va aduceti putin aminte, (pe langa cele de anul trecut) o situatie similara s-a intamplat si fix de Craciun, cand am refuzat sa dam un oras fiindca ei refuzat sa se ocupe de alianta. Ceva similar s-a intamplat si dupa Craciun, iar cand era Lucky Clover eram la un pas iar de fake-uri. Fake-ul a devenit un instrument de santaj utilizat foarte des pe Hawaii. Fortul, in propriul sau element, alcatuie o mare parte din joc. Multi jucatori raman pe acest joc pentru a juca forturi, pentru a socializa, a da secunde sau pur si simplu a-si pierde timpul. Jocul este un loc unde te recreezi, unde uiti de problemele din viata reala, nu de a te certa, nu de a barfi, a injura, A AMENINTA CU VIATA REALA aviz unora, sa nu spun de stalking. Intr-adevar, unii oameni au posibilitatea de a-si investi timpul liber in a crea ceva frumos, dar unii doresc sa-si canalizeze aceasta energie intr-un mod distructiv, oameni care au un asa-zis "god complex", daca nu este situatia asa cum vor ei sau daca nu ies ei in plus, NIMENI DIN JOC SA NU SE DISTREZE.

Alegerea de a ne imparti a fost luata impreuna cu toate celelalte orase care acum ne sunt alaturi, PLUS o telegrama impreuna cu opinia tuturor. Nimeni nu a fost luat cu japca, cu zaharelul, sau cu vorbe de genul "Acum ai devenit catelul lui Aleg?" "Vezi ca te-a spalat X pe creier.", deci tehnic vorbind, acum echipa adversa (JustUs & Mercenarii) nu militeaza impotriva lui AleG sau AgainstAllAuthority, militeaza contra tuturor. Toti s-au saturat de fake-uri, toti s-au saturat de ideologia asta de "sunt activ o saptamana, imi mut clonele si jucatorii, fac 53/53 si dupa adorm iar". Lumea vrea sa vada interes, calitate, nu certuri pe alianta, nu luari la batjocura pe alianta sau pe saloon, nu pe fort. Daca voi (against the world) refuzati sa va puneti interesul asupra aliantei ATATEA LUNI, sa discutati cu jucatorii si sa-i chemati atunci lasati-i pe altii. Daanuu si Inginer s-au ocupat in ultima perioada, dand premii in iteme si bani celor care vin la fort, fiindca restul nu au facut nimic in schimb.

Chiar si eu impreuna cu dorubd, am avut incercari multiple de a discuta cu X-Viper despre situatia forturilor de pe Hawaii de la Craciun pana acum o luna. Prima data conversatia a fost una pozitiva, fara jigniri, fara nimic negativ, am discutat si Viper a fost pur de acord sa mobilizeze lumea, sa dea mesaje, soapte, sa cheme lumea la fort. Desigur, fara nici un rezultat. Dupa ceva timp, a inceput fake-urile. L-am intrebat diplomat "Acum de ce ati inceput fake-urile, ce v-a deranjat?", urmat de o rafala de jigniri la adresa mea. Aceasta chestie s-a intamplat de 3 ori. Chiar si Dorubd, curand, a incercat sa discute cu ei, in zadar. In Decembrie, cand s-a dat un oras, diferenta de jucatori din aliante era de ~60, implicit alianta noastra ~330 iar Against the World ~260, nu-mi aduc nici aminte, si nici dovezi nu am. Dupa cateva luni, cand a inceput eventul de Paste, iarasi dupa alte fake-uri, chiar daca aveau jucatori, refuzau sa-i mobilizeze. Dupa venirea Kings of War in mijlocul eventului, nici bine nou-veniti in Against the World (pentru a echilibra luptele pentru event fiindca la fel, era o diferenta mare de prezenta), au fost salutati de catre batjocurile lui X-Viper. Oamenii au decis sa ignore, for the sake of the event, ceea ce Pulbere si Zganarel pot confirma. Chiar si dupa echilibrarea asta, pana in prezent, tot noi eram cu 40 oameni peste prezenta lor. Oare de ce? Fiindca tineam la oamenii nostri, eram activi, ii convingeam sa vina.

Si inca ceva. Colegii din JustUs (fiindca si eu am facut parte din JustUs o data, am observat ce tipologii de oameni sunt acolo, majoritatea sunt de treaba, dar ceea ce domina trage in jos acei oameni), nu trebuie sa fiti nonstop egocentristi. Va suparati fiindca majoritatea nu mai vrea sa joace cu voi, si stricati jocul TUTUROR din cauza ca ati fost lasati pe afara. Dar opinia celorlalti, de a refuza sa mai joace cu voi, de ce nu o respectati? Puneti stop la toate bataliile de fort, un gamemode care alcatuie o parte mare din joc, doar fiindca nu mai vrem sa va includem pe voi? Daca intr-adevar ati fi vrut ceva, nu ati mai incepe iar cu fake-uri, pentru a santaja si a opri experienta altor jucatori. Dar cu toate acestea, nimeni de aici nu mai doreste sa joace cu voi.

Ah, si sa reamintesc ceva, JustUs si Mercenarii n-au avut probleme cu fake-urile doar pe Hawaii. Au fost si pe alte lumi.

Asa este, Syntex, CM-ul temporar, a venit cu un regulament TEMPORAR asupra fake-urilor. Sunt complet convins, mie in suta, ca nu a fost un regulament bun. Era nevoie de multa munca la el. Foarte multa. Poate unele chestii erau si eronate, nu zic nu. Dar de s-ar fi vrut sa se faca intr-adevar ceva, s-ar fi gasit, nu expulzata ideea din a doua zi de venire a lui Elmer. Nici nu l-as condamna complet pe Elmer, poate nici el nu stie ce sa faca, sau nu cunoaste indeajuns taberele, dar macar de si-ar fi dat silinta, interestul, impreuna cu ceilalti administratori si cu jucatorii activi. Eu am zeci de prieteni in OldSchool si SexyPeople, si incep sa refuze sa mai joace jocul din pricina paratilor, rezultand regresul listei de jucatori activi de pe Hawaii.

Awesomia. Cum a facut si Criminus. Dar ce s-a intamplat atunci, mai tii minte? Ai memoria scurta, iti voi reaminti eu. Ai refuzat sa participi.
Refuzul de a participa atunci la Awesomia, asistata de suportul nostru in cele din urma, a existat fiindca nu era o solutie, era doar un petic temporar peste rana, o rana care se va deschide mereu, daca nu este cusuta cum trebuie, si trebuie gasita o rezolvare o data pentru totdeauna.

Jocul este pentru toti, fiecare jucator are liber sa faca ce doreste.
Corect, sunt complet de acord, jucatorul are liberul arbitru de a face tot ceea ce vrea, poate sa dea miscare oriunde doreste, sa atace pe oricine doreste, oricand doreste, sa dea munci oricum vrea, dar asta nu inseamna ca are dreptul de a strica jocul unui grup mare (majoritatea) de jucatori doar din cauza propriilor vendete. In niciun joc pe care l-am jucat, si am jucat destul de multe, nu a fost acceptata distrugerea experientei jucatorilor. Chiar si pe CS existau administratori care dadeau kick/ban, fiti seriosi.

Aproape niciun oras nu mai doresc sa joace impreuna cu voi (JustUs/Mercenarii) sau contra voastra, in cap de lista cei din AAA, Renegatii, Sons of Anarchy, AngelS, Kings of War, fiindca restul au devenit atat de resemnati incat s-au dat batuti si joaca dupa cum bate vantul, doar ca sa fie bine pentru toata lumea, mai mult sau mai putin. Ce veti face, veti strica in continuare jocul din pricina tuturor jucatorilor?

Si da, Multi, stiu. De s-ar deschide o ruta de migrare catre international, eu as fi primul care ar aplica.
 

SADonix007

Trapper
Nu ne intereseaza ce doresc sau nu doresc alte orase, JustUs&Mercenarii joaca cum vor. Poate azi contra, maine impreuna, nu suntem obligati de nimeni sa jucam cu cineva sau contra cuiva, ne vedem la fort ^^ noi il sustinem !
 
Câte încercări disperate de a se disculpa ... Pare-se că lui viper îi lipsește nu doar bunul simț, ci și simțul penibilului. Iar victimizare ieftină, demnă de telenovele. Eu înțeleg că voi sunteți ori pe sociale, ori pe banii părinților iar munca vă pute, având totodată pretenția să primiți totul pe tavă, dar pe west nu merge așa. Puneți osul la treabă și nu mai cerșiți orașe, invocând un dezechilibru inexistent.
Am facut tot ce ai mentionat
Ce ai făcut tu, habarnistule? Timp de 2 luni de zile n-ai fost capabil să trimiți o singură tactică, dar în schimb alegeai să te plângi pe beta. Normal că vă scade prezența treptat dacă nimeni nu se ocupă, nimeni nu dă o tactică, nimeni nu coordonează. Vă trebuia om și pentru asta, este? Că provocați silă în mod repetat prin acțiunile voastre nu ziceți, dar aveți pretenția ca cei care vin în ajutor să joace la capacitate maximă. Ce să vezi, nu toți sunt ca voi, să lingă acolo unde scuipă. Curios că atunci când s-a ocupat virga 2 zile, ați făcut full pe apărare un fort mare. Când s-au ocupat daanu și inginer, ați avut o prezență mai mult decât decentă la fort mediu. Deci se poate, trebuie numai să se vrea.

De unde și până unde impresia că noi vă datorăm vouă ceva? Discuțiile cu voi nu ajung niciodată la niciun numitor comun. Încercați mereu să negociați de pe o poziție de forță, deși nimic nu vă recomandă pentru asta. Mai mult de a amenința cu fake-uri dacă nu se face cum vreți voi, nu sunteți capabili să faceți. După ce i-ai jignit pe doru și succu care au vrut să vă ajute, mai ai tupeul să întrebi de ce nu sunteți incluși în discuții? Pe timp de event jucam intre noi, n-aveam absolut nicio obligație față de voi. Chiar și așa, v-am primit la lupte, dar rămânea în grija voastră să mergeți pe ambele părți, nu să vă înghesuiți în apărare. Prioritatea la grade au avut cei din alianță. Voi nefăcând parte ea, puteați să jucați și cu căpitan, era același lucru. Faptul că după fake-uri repetate te miri că primești trădător îmi confirmă crezul că problemele tale sunt de ordin psihic. Cam ce-ai vrea, să-ți ridicăm statuie? Oh, am uitat că bolnav fiind susțineai cu tărie că tu ești salvatorul forturilor, că fake-urile te-au ajutat să subliniezi dezechilibrul. No shit.

Un regulament anti-fake-uri/atacuri multiple e perfect fezabil și realizabil, dar se tot amână din cauză că necesită cunoașterea alianțelor și a situațiilor de la lupte pe fiecare lume în parte, necesită timp pentru explicații pe tichete, lucru de neconceput din partea celor care nu se deranjează să pună nici măcar condiționări la Awesomia. Normal că ăștia care lansați atacuri multiple pentru a strica luptele sunteți împotriva unui asemenea regulament, că doar v-ar lăsa fără niciun atu, fără nicio monedă de șantaj. Syntex a fost bine intenționat, a făcut primul și cel mai important pas în direcția asta, doar că era perfect conștient că e interimar, iar faptul că nu cunoștea limba română și nici situația de pe diverse lumi nu-i permitea să ia decizii. Putea fi ajutat însă de ceilalți din staff, dacă se dorea.

Curios cum la luptele normale de până acum nu aveați oameni, însă la fake-urile recente își fac apariția conturi inactive de vreo două luni. Mai penibili de atât puteți fi? La Awesomia să joci tu și cei ca tine, că pe restul nu ne poți condiționa în niciun fel. Să reamintesc că în trecut ați dat fake-uri zile la rând invocând diverse pretexte , precum armele gringo, răspunsurile "inadecvate de la suport", refuzul de a face schimb de forturi (cotețari înrăiți fiind, nu puteați ceda unul pur și simplu ca să aveți ce ataca) , acceptarea lui mirceacelputred într-o anumită alianță, etc. Ce să zic, voi sunteți câinii dreptății, stați cu dreptatea în gură, așa că mereu trebuie să inventați pretexte noi pentru a strica luptele și pentru a vă hrăni foamea de atenție.

Da, eu și Onu avem multe în comun. Mai insistă cu astea , poate reușești să convingi unul de-al tău, cu iq subunitar.
Jocul este pentru toti, fiecare jucator are liber sa faca ce doreste.
Când îl raportai pe Karma pe Rhode pt fake-uri, deși tu ai procedat identic, nu mai erau pt toți. Când jucați pe Rhode pe mici, rămânând o grămadă de oameni pe afară, nu vă mai simțeați excluși. Miroase a dublu standard. Oricum, îmi place maxim de voi, că nici nu-i nevoie să vă ridiculizăm , vă descurcați de minune și singuri.
E penibilut sa incerci sa excluzi 2 orase si dupa sa plangi si sa ataci pe forum ca nu iti iese. Nu se rezolva nimic prin pedepse.
Daca vreti forturi, va scoateti 30 de minute de la ignore, echilibrati aliantele si dupa va dati ignore la loc.
Tu fiind și analfabet funcțional ți-e greu a înțelege rândurile astea. Lasă,nu-ți face griji, o să-ți șoptească alții ce să spui, nefiind capabil să gândești singur.
1684525994010.png

Termenul de "propunere" pare că-ți e complet străin. O dați ca și cum aș fi luat orașele cu japca, nu ca și cum le-aș fi prezentat o opțiune. Cum am mai zis în trecut, pe voi v-a exclus Hawaii-ul, nu eu. Iar dacă v-au deranjat acțiunile noastre, puteați proceda la fel, împărțindu-vă și jucând între voi, nu stricând luptele tuturor . Prin fake-uri nu faceți decât să vă descalificați.
 

X-viper

West Sheriff
Membru personal
Timp de 2 luni de zile n-ai fost capabil să trimiți o singură tactică, dar în schimb alegeai să te plângi pe beta
Iar faci pe omniscientul? Am trimis destul timp, dar nu erau suficienti oameni si nu mai avea sens sa continui, asa ca am renuntat.
Iar legat de beta, esti complet off topic, n-are nicio treaba cu forturile de aici, era feedback legat de mecanicile de baza a jocului si de update-uri si sunt foarte sigur ca esti de acord cu majoritatea propunerilor facute de mine, doar ca nu vrei s-o recunosti, nu te lasa orgoliul. Si inainte sa ma contrazici, vezi ca unele chestii au fost sugerate si de tine pe aici sub o forma sau alta.

Un regulament anti-fake-uri/atacuri multiple e perfect fezabil și realizabil
De ce nu l-ai facut tu cand erai admin? Ai avut destul timp la dispozitie. Sau erai ocupat sa stergi comentarii si sa dai banuri aiurea pe forum?

Discuțiile cu voi nu ajung niciodată la niciun numitor comun
Pentru ca nu vrei asta. Nici macar nu incerci sa porti o discutie, excluzi orase, dai block, apoi te plangi pe forum de consecintele propriilor fapte. Nu iti asumi niciodata nimic, mereu e vina altora. Cand ai purtat tu vreo discutie cu mine? Niciodata. Doar sa injuri esti in stare. Preferi sa fii pueril si sa dai block tuturor pentru a nu-ti asuma deciziile radicale, apoi alegi sa faci scandal pe forum in loc sa porti o discutie matura. N-ai vorbit cu nimeni de la noi, nu e vorba de mine sau de sado. Nu te-ai consultat cu niciun jucator din JustUs sau Mercenarii, iar telegrama ai trimis-o tuturor mai putin noua. Profiti in schimb de faptul ca nu iti sterge nimeni aberatiile si insultele nenumarate si faci spam pe forum. Penibil e putin spus.
 
Sus