Daca tot s-a mai discutat pe-aici... Am si eu vreo 9 povesti dar nu prea sunt de groaza...
Inimi pierdute
Toamna, in anul 1811 un baietel ajunse la usa casei Aswarby, in Lincolnshire. Acesta suna clopotul, asteptand ca cineva sa deschida usa.
Parintii copilului erau morti si varul lui mai batran, Dl. Abney l-a invitat sa locuiasca impreuna cu el. Oamenii erau surprinsi de oferta lui, deoarece il stiau pe Dl. Abney un om nepasator, care nu iubea pe nimeni si nimic, cu exceptia cartilor si care prefera sa locuiasca singur.
Dl. Abney deschide usa si pare foarte fericit sa-si vada tanarul var, Stephen Elliot. Acesta incepuse sa puna imediat intrebari: "Cati ani ai, baiete?Ce mai faci? Si ce varsta ai? Sper ca nu esti prea obosit sa-ti mananci cina!"
"Nu, multumesc, domnule," a spus Stephen."ma simt bine."
"Bine." spune Dl. Abney. "Dar cati ani ai, baiatule?"
"Implinesc 12 ani la urmatoarea zi de nastere." raspunse Stephen.
"Si cand e ziua ta, dragul meu? In 11 septembrie, nu? Asta e bine, foarte bine. Mi-ar placea sa scriu acest lucru in carticica mea. Esti sigur ca vei implini 12 ani?
"Da, domnule, destul de sigur..."
Dl. Abney ii spuse servitorului sa-l duca pe Stephen la Dna. Bunch.
Dna. Bunch era cea mai amabila persoana din oras, iar Stephen se simtea bine cu ea si au devenit prieteni foarte repede. Ea avea 55 de ani si stia absolut totul despre casa. Informatiile le impartasea cu Stephen, care puse o multime de intrebari.
Intr-o seara de noiembrie, Stephen statea cu Dna. Bunch in fata focului. Deodata, Stephen intreba daca Dl. Abney e o persoana buna.
"Buna?" incepu sa rada Dna. Bunch. "Dragul meu, e cea mai amabila persoana pe care o stiu! Sa-ti spun o poveste despre 2 copii pe care i-a adus de pe strada aici, la adapost. Totusi, nu-mi amintesc prea mult despre fetita, Dl. Abney a adus-o aici de pe strada si i-a spus Dnei. Ellis sa aiba grija de ea. Biata de ea nu avea familie. A locuit cu noi vreo 3 saptamani, dar, intr-o dimineata s-a trezit inaintea tuturor si a plecat din motive necunoscute... Nu am mai vazut-o de atunci. A fost un copil foarte tacut dar o iubeam foarte mult... Ah, si baiatul acela sarac... Bietul de el! S-a ratacit intr-o iarna foarte friguroasa si a avut noroc ca ne-a gasit casa. Dl. Abney il intreba multe lucruri, cum ar fii "De unde vii? Cati ani ai? Unde ti-e familia?". A fost foarte amabil cu baietelul insa pur si simplu intr-o noapte a disparut!"
In acea noapte, Stephen a avut un vis ciudat. La ultimul etaj al casei era o baie pe care nimeni n-o mai folosea, si avea un geam mic, asa ca oricine se putea uita prin el pentru a vedea interiorul baii. In visul lui, Stephen se uita prin geam si vazu un corp in cada, foarte slab, murdar si cu un zambet trist si mainile care apasau in zona inimii. Dintr-o data, un plans zgomotos si infricosator veni din gura corpului si mainile incepusera sa se miste. Stephen, ingrozit, se trezi si vazu ca se afla chiar in fata baii. Curajos, baiatul se uita din nou prin geam, sa vada daca acel corp era inca acolo. Din fericire, nu era nimeni. Dimineata, Dna. Bunch puse o draperie geamului. Dl. Abney spuse ca vrea sa scrie despre experienta lui Stephen in carticica lui.
Era aproape primavara cand inca 2 lucruri ciudate au avut loc:
Mai intai, intr-o dimineata, Stephen se trezise cu Dna. Bunch in fata lui, foarte furioasa.
"Cum ai reusit sa-ti rupi pijamaua in halul asta?" intreba aceasta.
"N-nu stiu... Nu-mi amintesc nimic..."
Dna. Bunch ii souse lui Stephen sa nu-i zica nimic Domnului Abney, si sa-si incuie usa inainte sa se culce.
In seara urmatoare, al 2-lea lucru ciudat avuse loc. Dl. Parkes, servitorul, ii vizita camera Dnei. Bunch, unde era si Stephen, jucandu-se intr-un colt. Cand intra, nu l-a observat pe Stephen.
"Imi pare rau, dar nu va pot aduce vinul din pivnita... e ceva foarte ciudat sub casa... probabil sunt sobolani, probabil e vantul... dar... pur si simplu sunt speriat!"
"Nu vorbi asa! Il inspaimanti pe Stephen!"
Dl. Parkes il observa in sfarsit pe Stephen, si spuse rapid ca era doar o gluma, inghitind sec cu un ras speriat. "Glumeam, stii tu...". Dar Stephen stia ca nu era o gluma, si era ingrijorat.
In 24 martie, 1812, Stephen statea la fereastra, insa era o zi ciudata, zgomotoasa si furtunoasa. Dupa pranz, Dl. Abney il invita pe Stephen in biblioteca la ora 23, cand isi va termina treaba, pentru a-i spune ceva, insa ii spuse sa nu spuna nimanui despre asta. Stephen era foarte fericit. In sfarsit putea sta pana tarziu. In seara aceea trecea prin biblioteca si vazu un pahar argintiu plin cu vin si un biletel cu niste cuvinte pe el.
Pe la ora 22, Stephen statea in dormitorul sau, uitandu-se pe fereastra. Nu mai era vant puternic, dar era intuneric bezna si luna plina. Deodata, auzi niste plansete ciudate. Sunetele erau tot mai zgomotoase, de parca s-au apropiat de casa. Dintr-o data plansetele nu se mai auzeau deloc. Exact cand Stephen voia sa inchida fereastra si sa continue sa-si citeasca (,) cartea, vazu 2 copii in gradina, sub copaci: un baiat si o fata. Luna plina lumina acesti copii tot mai mult. Acestia stateau impreuna, uitandu-se la Stephen. Fata ii amintise de corpul din cada din vis, insa baiatul il ingrozi. Fata zambea, tinandu-si mainile in zona inimii. Baiatul, cu unghiile impresionant de lungi si par cret, negru si murdar era imbracat in niste haine vechi si rupte isi deschide bratele dintr-o data. Stephen vazu ceva care ii facu parul maciuca. Nu-si putea crede ochilor. Acolo, in zona stanga a pieptului baiatului, era o gaura mare si neagra. Din nou, Stephen incepuse sa auda plansetele oribile si terifiante ale copiilor, apoi acestea disparura. Desi era ingrozit, Stephen incepuse sa fuga spre biblioteca, deoarece era aproape ora 23. "Nu aveau inimi! Ei nu aveau inimi!" repeta acesta incontinuu. Insa cand ajunse, usa nu se deschidea. Ciocani, insa nimeni nu raspunse. Dintr-o data il auzise pe Dl. Abney strigand. Zgomotul vedea din biblioteca. Dar de ce? Ii vazu si el pe cei 2 copii? Apoi, usa se deschise singura. Pe scaun era Dl. Abney cu privirea data peste cap si durerea ingrozitoare i se citea pe fata. In partea stanga a pieptului lui era o gaura mare si neagra, exact ca cea a baiatului, iar inima nu i se vedea. Insa nu era pic de sange pe corpul lui iar cutitul de pe masa era curat. Fereastra era deschisa si vantul ingrozitor de puternic deschise o carte veche din fata lui Stephen. Acolo scria:
"Mii de ani in urma, lumea se putea controla: puteai zbura, disparea, deveni altcineva sau chiar nemuritor... totul datorita magiei. Dar ca sa fii in stare de asta, trebuie sa scoti inimile a 3 copii mai tineri de varsta de 13 ani. Mi-am petrecut aproape 20 de ani alegand atent 3 copii pe care sa-i pot omori fara ca cineva sa observe. Primul a fost Phoebe Stanley, pe 24 martie 1791. Al doilea era un baiat italian, Giovanni Paoli, pe 23 martie 1805. Si in noaptea asta, pe 24 martie 1812, ultimul copil care va muri va fii tanarul meu var, Stephen Elliot. Nimeni nu va gasi corpurile lor. Primele 2 au fost ascunse de mine in pivnita, unde rar merge cineva, si voi face la fel cu al 3-lea. Cartile mi-au spus ca fantomele copiilor ar putea reveni, plangand dupa inimile lor pierdute. Ele ar putea incerca sa ia inima omului care le-a omorat, dar nu mi se va intampla asta, sunt sigur!"
Stephen termina de citit, se mai uita o data la corpul Dlui. Abney, si, in liniste parasi biblioteca inchizand usa dupa el.
Multi ani dupa aceasta intamplare, oamenii credeau ca Dl. Abney a fost omorat de o pisica salbatica, care a intrat pe fereastra, dar numai Stephen cunostea adevarul.
cool
:
aca nu aveti pisica...hmm....incepeti sa ascultati manele...(Tom era rocker...)
