DeletedUser
Guest
Tare ideea cu dictionarul textului
Povesti de preerie
- Autor subiect DonBalieca
- Data de început
-
- Taguri
- amuzant povesti povesti gandite pe wc
DeletedUser
Guest
ms, am sa vin cu alte povesti in curand
DeletedUser
Guest
Era o noapte cu luna plina,
Stateam in pat si aproape adormisem,
Cand deodata se auzi:-Cand te prind te mananc!
Am crezut ca visez...si se mai auzi inca odata :-Cand te prind te mananc!
Atunci am mers tiptil langa usa...am vrut sa aprind lumina dar nu era curent si...incepu iar:-Cand te prind te mananc!
Am stat vreo 2-3 minute si apoi mi-am luat inima-n dinti si am deschis usa!
Erai TU...fugeai in cerc dupa un vierme amarat si ii spuneai ca o sa il mananci
Stateam in pat si aproape adormisem,
Cand deodata se auzi:-Cand te prind te mananc!
Am crezut ca visez...si se mai auzi inca odata :-Cand te prind te mananc!
Atunci am mers tiptil langa usa...am vrut sa aprind lumina dar nu era curent si...incepu iar:-Cand te prind te mananc!
Am stat vreo 2-3 minute si apoi mi-am luat inima-n dinti si am deschis usa!
Erai TU...fugeai in cerc dupa un vierme amarat si ii spuneai ca o sa il mananci
DeletedUser
Guest
Ursul Tanar si Nelinistit incaleca pe armasarul lui si pleca la vanatoare. Era genul de indian singuratic care vana doar atat cat trebuia pentru a-si hrani familia nu ca fetele palide care jupuiau turme intregi de tatanka si lasau trupul falnicului animal in voia corbilor. Un singur lucru ura mai mult ca o fata palida: doua fete palide. Si el era la randul lui cam palid insa niciodata nu si-a pus intrebari. In sufletul lui era apas.
Dar sa lasam politica si ura rasiala si sa ne oprim asupra vanatorii propriu zise.
Nu luase decat toporisca, cativa metri de fasie de piele, un fel de carlig, cremene, iasca, otrava de scorpion pregatita cu seva de cucuta, alifii si frunze de aloe intr-un fel de trusa de prim ajutor. ( probabil era stramosul lui McGiver).
Dupa trei ceasuri de mers zareste o urma calda de ceva. Coboara de pe cal, stabileste directia vantului prin presararea unui gram de tarana, masoara in degete marimea unei urme de copita din apropiere, baga degetul in caldura urmei ierbivorei, gusta, realizeaza ce ierburi a mancat la ultima masa, stabileste itinerariul probabil, calculeaza ruta de intoarcere, taie o craca cu toporisca, face un lat din, ati ghicit, fasia de piele, agate ceva pe acolo si asteapta. Dupa cinci minute apare si ciuta si cade in capcana.
Sar peste faza cu sacrificarea pentru ca sunt si fete si sensibilitatea lor nu suporta faze de astea ( desi majoritatea sunt carnivore insa probabil nu se intreaba cum ajunge carnea la Mc.... sau KF....)
Multumit de el se indreapta cu prada spre casa.
VA URMA
Dar sa lasam politica si ura rasiala si sa ne oprim asupra vanatorii propriu zise.
Nu luase decat toporisca, cativa metri de fasie de piele, un fel de carlig, cremene, iasca, otrava de scorpion pregatita cu seva de cucuta, alifii si frunze de aloe intr-un fel de trusa de prim ajutor. ( probabil era stramosul lui McGiver).
Dupa trei ceasuri de mers zareste o urma calda de ceva. Coboara de pe cal, stabileste directia vantului prin presararea unui gram de tarana, masoara in degete marimea unei urme de copita din apropiere, baga degetul in caldura urmei ierbivorei, gusta, realizeaza ce ierburi a mancat la ultima masa, stabileste itinerariul probabil, calculeaza ruta de intoarcere, taie o craca cu toporisca, face un lat din, ati ghicit, fasia de piele, agate ceva pe acolo si asteapta. Dupa cinci minute apare si ciuta si cade in capcana.
Sar peste faza cu sacrificarea pentru ca sunt si fete si sensibilitatea lor nu suporta faze de astea ( desi majoritatea sunt carnivore insa probabil nu se intreaba cum ajunge carnea la Mc.... sau KF....)
Multumit de el se indreapta cu prada spre casa.
VA URMA
DeletedUser
Guest
La Mama Thick
Jefferson City, capitala statului american Missouri si in acelasi timp capitala districtului Cole, este un oras asezat pe malul drept al raului Missouri. Marele oras se ridica pe o inaltime si da ocazia calatorului de a privi vrajit valtorile nelinistitului Missouri si viata agitata ce se desfasoara pe malurile sale. Pe vremuri, Jefferson City avea mai putini locuitori decat acum, dar orasul era foarte important, caci acolo se desfasurau sedintele membrilor consiliului districtual. In Jefferson City existau mai multe hoteluri si hanuri in care, in schimbul unor sume destul de mari de bani, calatorul se putea bucura de o camera curata si de o masa buna. Totusi, problemele nu lipseau niciodata.
Nu am vrut sa fiu gazduit intr-unul dintre hotelurile scumpe si luxoase, pentru ca nu m-a atras nicioadata luxul si pentru ca stiam eu un loc in care sa ma bucur de masa si casa pe bani nu prea multi. Locul despre care vorbesc se afla in Fire Street, la numarul 15, adica la Mama Thick. Hanul Mamei Thick era cunoscut peste tot, din Golful Mexic pana in tinutul Marilor Lacuri, din Boston pana in San Francisco. De ce? De unde aceasta faima? Raspunsul este simplu: nici un westman, adica nici un vanator trait in Vest nu trecea prin Jefferson City fara a calca pragul Mamei Thick. Aici, in hanul din Fire Street, se adunau vanatori dintre cei mai vestiti care povesteau intamplarile prin care au trecut. Aici, in hanul Mamei Thick, puteai Cunoaste Vestul Salbatic fara a fi umblat vreodata prin asa-numitele dark and bloody grounds, adica prin "tinuturile intunecate si sangeroase".
Era seara cand am calcat pragul hanului din Fire Street. Imi lasasem pustile si calul in grija lui Winnetou. Apasul ramasese la o ferma aflata undeva in susul raului Missouri. Fratelui meu de cruce nu-i placeau orasele si de aceea preferase sa ramana la acea ferma si sa se odihneasca departe de forfota ce domnea in Jefferson City. Eu voiam sa fac cateva cumparaturi. In primul rand, hainele mele erau forate uzate. Cizmele mele inalte erau crapate si nu-mi mai dadeau ascultare. Le trageam pana sub genunchi, dar ele imi alunecau pana la glezne, dand dovada de incapatanare...
Jefferson City, capitala statului american Missouri si in acelasi timp capitala districtului Cole, este un oras asezat pe malul drept al raului Missouri. Marele oras se ridica pe o inaltime si da ocazia calatorului de a privi vrajit valtorile nelinistitului Missouri si viata agitata ce se desfasoara pe malurile sale. Pe vremuri, Jefferson City avea mai putini locuitori decat acum, dar orasul era foarte important, caci acolo se desfasurau sedintele membrilor consiliului districtual. In Jefferson City existau mai multe hoteluri si hanuri in care, in schimbul unor sume destul de mari de bani, calatorul se putea bucura de o camera curata si de o masa buna. Totusi, problemele nu lipseau niciodata.
Nu am vrut sa fiu gazduit intr-unul dintre hotelurile scumpe si luxoase, pentru ca nu m-a atras nicioadata luxul si pentru ca stiam eu un loc in care sa ma bucur de masa si casa pe bani nu prea multi. Locul despre care vorbesc se afla in Fire Street, la numarul 15, adica la Mama Thick. Hanul Mamei Thick era cunoscut peste tot, din Golful Mexic pana in tinutul Marilor Lacuri, din Boston pana in San Francisco. De ce? De unde aceasta faima? Raspunsul este simplu: nici un westman, adica nici un vanator trait in Vest nu trecea prin Jefferson City fara a calca pragul Mamei Thick. Aici, in hanul din Fire Street, se adunau vanatori dintre cei mai vestiti care povesteau intamplarile prin care au trecut. Aici, in hanul Mamei Thick, puteai Cunoaste Vestul Salbatic fara a fi umblat vreodata prin asa-numitele dark and bloody grounds, adica prin "tinuturile intunecate si sangeroase".
Era seara cand am calcat pragul hanului din Fire Street. Imi lasasem pustile si calul in grija lui Winnetou. Apasul ramasese la o ferma aflata undeva in susul raului Missouri. Fratelui meu de cruce nu-i placeau orasele si de aceea preferase sa ramana la acea ferma si sa se odihneasca departe de forfota ce domnea in Jefferson City. Eu voiam sa fac cateva cumparaturi. In primul rand, hainele mele erau forate uzate. Cizmele mele inalte erau crapate si nu-mi mai dadeau ascultare. Le trageam pana sub genunchi, dar ele imi alunecau pana la glezne, dand dovada de incapatanare...
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser
Guest
Recunostinta magarului
Un magarus, odata,
Având abia un an
si care ramasese, de mama si de tata,
Orfan, -
Ne mai având nici hrana,
Nici pic de adapost
Si numai din pomana
Traind, mai mult în post, -
S'a 'mbolnavit sarmanul, umblând prin vânt si ploaie
Si s'a lasat sa moara
În drumul catre moara
Pe-un maldar de gunoaie
Trecând însa pe-acolo un cal, cu-argint pe frâu, -
Ce se plimba, ca omul satul si fara pas,
Si avea livezi întinse, hambare mari cu grâu,
Capite de otava, trifoaie si ovas, -
Îl prinse-atâta mila de bietul baetan
Sarac, uitat de lume, bolnav, ba si orfan,
Ca l'a luat îndata de pe gunoi pe sus
Si drept la el acasa milosul cal l'a dus.
Aici, dormind pe moale si cu'ngrijire buna,
S'a 'nzdravenit magarul, în mai putin de-o luna
Si, ca sa nu 'nsir vorbe prea multe si desarte, -
Voi spune ca magarul fu dat sa'nvete carte
La scoala, magarusul nu mai avea pereche,
De multa 'nvatatura ce tot baga 'n ureche;
Ba chiar dormind cu cartea mereu sub capatâi, -
În fiecare clasa fu premiat întâi!
Si nu mai putea 'n sine prea milostivul cal
Când fiecare dascal îi tot spunea: "Halal"
"Mai rar elev sa aiba la carte-atâta har"
"Mai rar
"Asa magar!
Si. S-a facut magarul un mare carturar!
Dar calul cu atâta nu-i multumit în sine
Si, ca sa-l fericeasca, îi face si mai mult bine:
Îi cauta, cu zestre, de mare neam sotie,
Porneste nunta 'n lege, cu-o'ntreaga herghelie
Si, -dar fara pereche, - îi da a lui mosie!
E fericit magarul cum nici nu se mai poate,
Când viata lui e plina în totul cu de toate
Mergându-i numai bine, având în toate spor,
Cu tot mai multa vaza în ochii tuturor,
Mi-s'a trezit magarul ca-i mare dregator.
Si, -cum poporul zice ca e sub cer o scara,
Pe care unii suie, iar altii coboara, -
În timp ce Dregatorul e tot mai cu noroc,
Spre calul plin de mila se napusteste-un foc;
Îi arde tot avutul, cu cel din urma-arac,
Si bietul cal ramane ca nimeni de sarac
Pe-aci, pe-aci, sarmanul sa moara, de durere,
Dar i-a venit îndata o mare mângâiere:
Magarul n'o sa-l lase pe drum în vânt si ploae,
Cum el a fost odata, pe-un maldar de gunoae
"Ce bine-mi pare, Doamne, caci am putut prin tine,
"Sa fac si eu pe lume magarului un bine
"Ma duc acum la dânsul la cine m'asi mai duce,
"Pân'oi avea la crestet si eu o sfânta cruce?
"La el gasi-voi odihna, otava prin poiene
"Si mângâeri, sa-mi svânte o lacrima prin gene"
Asa gândea sarmanul de cal, mergând pe drum,
Vazând în fata-i totul ca'nvaluit în fum,
Dar când batu la poarta ce-avea sa-I fie scut, -
Magarul, fara suflet, nici nu l'a cunoscut!
Un magarus, odata,
Având abia un an
si care ramasese, de mama si de tata,
Orfan, -
Ne mai având nici hrana,
Nici pic de adapost
Si numai din pomana
Traind, mai mult în post, -
S'a 'mbolnavit sarmanul, umblând prin vânt si ploaie
Si s'a lasat sa moara
În drumul catre moara
Pe-un maldar de gunoaie
Trecând însa pe-acolo un cal, cu-argint pe frâu, -
Ce se plimba, ca omul satul si fara pas,
Si avea livezi întinse, hambare mari cu grâu,
Capite de otava, trifoaie si ovas, -
Îl prinse-atâta mila de bietul baetan
Sarac, uitat de lume, bolnav, ba si orfan,
Ca l'a luat îndata de pe gunoi pe sus
Si drept la el acasa milosul cal l'a dus.
Aici, dormind pe moale si cu'ngrijire buna,
S'a 'nzdravenit magarul, în mai putin de-o luna
Si, ca sa nu 'nsir vorbe prea multe si desarte, -
Voi spune ca magarul fu dat sa'nvete carte
La scoala, magarusul nu mai avea pereche,
De multa 'nvatatura ce tot baga 'n ureche;
Ba chiar dormind cu cartea mereu sub capatâi, -
În fiecare clasa fu premiat întâi!
Si nu mai putea 'n sine prea milostivul cal
Când fiecare dascal îi tot spunea: "Halal"
"Mai rar elev sa aiba la carte-atâta har"
"Mai rar
"Asa magar!
Si. S-a facut magarul un mare carturar!
Dar calul cu atâta nu-i multumit în sine
Si, ca sa-l fericeasca, îi face si mai mult bine:
Îi cauta, cu zestre, de mare neam sotie,
Porneste nunta 'n lege, cu-o'ntreaga herghelie
Si, -dar fara pereche, - îi da a lui mosie!
E fericit magarul cum nici nu se mai poate,
Când viata lui e plina în totul cu de toate
Mergându-i numai bine, având în toate spor,
Cu tot mai multa vaza în ochii tuturor,
Mi-s'a trezit magarul ca-i mare dregator.
Si, -cum poporul zice ca e sub cer o scara,
Pe care unii suie, iar altii coboara, -
În timp ce Dregatorul e tot mai cu noroc,
Spre calul plin de mila se napusteste-un foc;
Îi arde tot avutul, cu cel din urma-arac,
Si bietul cal ramane ca nimeni de sarac
Pe-aci, pe-aci, sarmanul sa moara, de durere,
Dar i-a venit îndata o mare mângâiere:
Magarul n'o sa-l lase pe drum în vânt si ploae,
Cum el a fost odata, pe-un maldar de gunoae
"Ce bine-mi pare, Doamne, caci am putut prin tine,
"Sa fac si eu pe lume magarului un bine
"Ma duc acum la dânsul la cine m'asi mai duce,
"Pân'oi avea la crestet si eu o sfânta cruce?
"La el gasi-voi odihna, otava prin poiene
"Si mângâeri, sa-mi svânte o lacrima prin gene"
Asa gândea sarmanul de cal, mergând pe drum,
Vazând în fata-i totul ca'nvaluit în fum,
Dar când batu la poarta ce-avea sa-I fie scut, -
Magarul, fara suflet, nici nu l'a cunoscut!
DeletedUser
Guest
PovesteaElodiei din preerie!
A fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata,
Din neamuri mari politienesti, un duelist zis Cioaca.
S-avea sarmanul un proces de vreo 2 ani durata
In care era acuzat c-a omorat o fata.
S-au cautat prin codrii desi colegii sai de breasla
Pe asa-zisa Elodia, care-i era nevasta.
S-au cautat-o si prin lac si unde n-au catat,
Au dat si babele prin carti… facut-au un r..t!
Pasi cu gratie-n Saloon, destul de punctual
Si-n colt la bar il astepta Simona Senzual.
Se indrepta incet spre ea, gandind la “mortaciune”
Si-i lua din mana o scrisoare-n care-avea misiune.
Citi grabit si ganditor misiunea-ncredintata
Si injurand necontenit pleca la munca-ndata.
Dar dupa cum cunoastem toti, procesu-i fara tel,
Elodia nu a murit , ci doarme-ntr-un hotel.
Dupa duelul ce-l avu cu pistolarul Cioaca,
Primi o cioata dupa cap si cazu lesinata.
A fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata,
Din neamuri mari politienesti, un duelist zis Cioaca.
S-avea sarmanul un proces de vreo 2 ani durata
In care era acuzat c-a omorat o fata.
S-au cautat prin codrii desi colegii sai de breasla
Pe asa-zisa Elodia, care-i era nevasta.
S-au cautat-o si prin lac si unde n-au catat,
Au dat si babele prin carti… facut-au un r..t!
Pasi cu gratie-n Saloon, destul de punctual
Si-n colt la bar il astepta Simona Senzual.
Se indrepta incet spre ea, gandind la “mortaciune”
Si-i lua din mana o scrisoare-n care-avea misiune.
Citi grabit si ganditor misiunea-ncredintata
Si injurand necontenit pleca la munca-ndata.
Dar dupa cum cunoastem toti, procesu-i fara tel,
Elodia nu a murit , ci doarme-ntr-un hotel.
Dupa duelul ce-l avu cu pistolarul Cioaca,
Primi o cioata dupa cap si cazu lesinata.
DeletedUser
Guest
foarte interesant...
DeletedUser2602
Guest
da foarte tare
DeletedUser
Guest
Blestemul unui cawboy
partea1
,,Draga jurnalule''
Alerg din oras in oras in cautarea unei provocari,caci la viata mea am vazut multe,dar nu si un oponent pentru mine,iar acest gand ma sfasie,caci voi muri in pat,cu un chip batatorit de timp pe fata, dar in sinea mea simt,ca sfarsitul imi este aproape...Daca veti cita acesta veti afla viata unui cawboy ratacitor aruncat de soarta in vandul aspru al vieti in preerie.......
27 august 1764,
Era o zi torida,stateam in salonul unui oras in care ma simteam cu adevarat acasa,acel orasel linistit era Forsaken Tombstone,era un oras linistit deoarece acolo erau cei mai temuti cawboy din din lume dar si cele mai frumoase fete,unde beam un pahar din Whiski alaturi de un bun prieten Old Shaterhand,amandoi mergeam din oras in oras in cautarea provocari,dar ne lovea un gand,ca dora noi suntem adversari de acelasi calibru,totusi nu voiam sa acceptam asta,stiam ca in lume exista adversari si pentru noi...cand am fost intrerupti de un zbieret al unei domnite ,o faptura frumoasa si suava,pe nume Saya Peterson,era fica serifului VANpeter ,un domn inlt,dur si inalt de vreo 8picioare,totusi bine hranit si nu genul de om cu care vrei sa ai problme,Saya a fost luata drept recompensa de un talhar oarecare.................................................................................
partea1
,,Draga jurnalule''
Alerg din oras in oras in cautarea unei provocari,caci la viata mea am vazut multe,dar nu si un oponent pentru mine,iar acest gand ma sfasie,caci voi muri in pat,cu un chip batatorit de timp pe fata, dar in sinea mea simt,ca sfarsitul imi este aproape...Daca veti cita acesta veti afla viata unui cawboy ratacitor aruncat de soarta in vandul aspru al vieti in preerie.......
27 august 1764,
Era o zi torida,stateam in salonul unui oras in care ma simteam cu adevarat acasa,acel orasel linistit era Forsaken Tombstone,era un oras linistit deoarece acolo erau cei mai temuti cawboy din din lume dar si cele mai frumoase fete,unde beam un pahar din Whiski alaturi de un bun prieten Old Shaterhand,amandoi mergeam din oras in oras in cautarea provocari,dar ne lovea un gand,ca dora noi suntem adversari de acelasi calibru,totusi nu voiam sa acceptam asta,stiam ca in lume exista adversari si pentru noi...cand am fost intrerupti de un zbieret al unei domnite ,o faptura frumoasa si suava,pe nume Saya Peterson,era fica serifului VANpeter ,un domn inlt,dur si inalt de vreo 8picioare,totusi bine hranit si nu genul de om cu care vrei sa ai problme,Saya a fost luata drept recompensa de un talhar oarecare.................................................................................
DeletedUser
Guest
E momentu sa ne oprim privirea asupra celei care a fost harazita Ursului Tanar si Nelinistit. Se numea Adiere de Vant Primavaratic. Era genul de femeie pentru care ti-ai da herghelia de mustangi. Era frumoasa de ai incalca orice oprelisti si cu riscul de a te alerga tot tribul ai saruta-o. Fiind singura fata la parinti probabil ca ti-ai risca scalpul si daca ai ciupi-o nevinovat de fund.
Pielea parea de piersica coapta, rotunjimile indemnau la procreere, ochii aruncau scantei dezvaluind tarie de caracter. Parul drept cadea pe spate pana la brau, iar in imbracamintea de piele intoarsa parea desprinsa din fanteziile mele bolnave din tinerete.
Norocos Ursul asta Tanar si Nelinistit, bata-l armata Unionista!
Pielea parea de piersica coapta, rotunjimile indemnau la procreere, ochii aruncau scantei dezvaluind tarie de caracter. Parul drept cadea pe spate pana la brau, iar in imbracamintea de piele intoarsa parea desprinsa din fanteziile mele bolnave din tinerete.
Norocos Ursul asta Tanar si Nelinistit, bata-l armata Unionista!
DeletedUser
Guest
Scot muzicuta si cant. Cant cum nu am mai facut-o de mult. Acorduri triste taie preeria. Sunt un vacar trist. Doi vitei abea nascuti s-au prapadit. ...tu-le mama lor de coioti!
DeletedUser
Guest
DonBalieca astept sa postezi in continuare...
DeletedUser
Guest
My Description
(*your quiet steps can be heard behind the bushes. The night is cold and lit only by sparkling stars...)
If free money ye search in the cold night ye better turn around and see on your way boy. I don’t care to waste your cold blood on this fine and peaceful country field.
If friend you seek, then sit and have a drink… Good you came as my fire went out and snakes could 've sneak and bite my fine leather jacket...
So ye want to hear my story… Let me tell you this mister, I kill them stabbers in the back, without asking questions, so don’t ye try anything ye hear ?... Well, when I was a lil boy me papa told me the story of thee lone rider. Always thought he was just a story, never thought I would become one… But I guess we'r all lonely out here. Me papa was a wise and taught man. He told me "boy, don’t ye never run for a fancy dress or you will loose your mind and money". When I had to leave home to make me way I started like all of us, working hard on the corn fields, cotton fields or with pigs, for pigs, in the mud... Or gathering tobacco for them wealthy rugs. Or scaring crows, that was a damn piece of fun… I made them all and I'll never forget that taste of dust and that urge for a drink or bread or for a decent hat. Heck, I'm always thirsty now ha ha ha… Never thought I would become a lone rider myself. And it all started with a woman. Doesn't it for all… I fell for her. Martha was her name. Dancer in the county showroom. She was some gal… Such a good gal… She loved me or that’s what she said. She had quit dancing and came to me to start a family. We started building a house in that damn city. Damn that city and that sheriff too. He's dead now… I think the marshal Stoudenmire is dead too… So is she. They arrived one day when I was away. I might have saved her. The band of Billy "the Buffalo" Gonzales, a snake of a Mexican who came to our lands with many like him, to steal as much as they can and kill hard working people and rape their women, hiding behind those bandannas like that meant anything to anybody. As if it wasn’t bad enough we had our own worst kind. It wasn’t enough filth to sweep for the kind of Kid Colt, Cisco Jr., Weston County, Josey Wales or the Ringo Kid. Or Arizona Annie. Remember her ? Well that was a damn fine women cowboy... You couldn't say something bad to her, or your bones would still shine under the Texan sun. It’s a hard life out here boy, a very dangerous and brutal life, ruled by mercenaries and wealthy pigs. No morality or such fantasy tales. This Gonzales was a friend, a tool, a slave of that jackal of Justus D. Barnes of which you must 've heard . The Great Train Robbery a couple of years ago. Yeah… I heard about their whereabouts, so you know. I'll find them… I am gonna find them all, one by one if that’s the way, 'til none will ever walk on this dirty earth… And not any other bottle of filth that dares to stand in my way. Crazy bumps like those will be just practice. Yeah...Then I'll return to my hometown and finish building the house, if I ever reach it… though many times I pass through the town for a decent whiskey with old friends. So… Now, ye know… Lets get another one of them bottles and finish it under these fine stars, warming at this pretty looking fire you just made, friend.. And hope for the best, we never know what tomorrow brings but we can train to bring it down if it tries to scare us…With one shot, straight to the bull's eye. With enough practice you'll never miss. One of these days I'll get me self that pretty good looking peacemaker gun and with the finest horse out there I'll ride to where Barnes and his snakes are wasting good whiskey, and get back my peace and hope… Hopefully my dreams will come to piece too… Yeah cowboy, that's my story. Riding on my horse Hope and aiming at fate for the bull's eye... "Bullseye", son of fear, that's how they'll know me for those seconds after they see me... Yeah...
(*starts playing the harmonica, the fire throwing a warm reddish glow on his chin and scarred hand and on the black cowboy hat)
*Postez in engleza pt ca western-ul are farmec oricum mai mult in limba "de bastina" si n-as putea gandi textul altfel decat asa. Deci scuze celor care nu stiu engleza.
(*your quiet steps can be heard behind the bushes. The night is cold and lit only by sparkling stars...)
If free money ye search in the cold night ye better turn around and see on your way boy. I don’t care to waste your cold blood on this fine and peaceful country field.
If friend you seek, then sit and have a drink… Good you came as my fire went out and snakes could 've sneak and bite my fine leather jacket...
So ye want to hear my story… Let me tell you this mister, I kill them stabbers in the back, without asking questions, so don’t ye try anything ye hear ?... Well, when I was a lil boy me papa told me the story of thee lone rider. Always thought he was just a story, never thought I would become one… But I guess we'r all lonely out here. Me papa was a wise and taught man. He told me "boy, don’t ye never run for a fancy dress or you will loose your mind and money". When I had to leave home to make me way I started like all of us, working hard on the corn fields, cotton fields or with pigs, for pigs, in the mud... Or gathering tobacco for them wealthy rugs. Or scaring crows, that was a damn piece of fun… I made them all and I'll never forget that taste of dust and that urge for a drink or bread or for a decent hat. Heck, I'm always thirsty now ha ha ha… Never thought I would become a lone rider myself. And it all started with a woman. Doesn't it for all… I fell for her. Martha was her name. Dancer in the county showroom. She was some gal… Such a good gal… She loved me or that’s what she said. She had quit dancing and came to me to start a family. We started building a house in that damn city. Damn that city and that sheriff too. He's dead now… I think the marshal Stoudenmire is dead too… So is she. They arrived one day when I was away. I might have saved her. The band of Billy "the Buffalo" Gonzales, a snake of a Mexican who came to our lands with many like him, to steal as much as they can and kill hard working people and rape their women, hiding behind those bandannas like that meant anything to anybody. As if it wasn’t bad enough we had our own worst kind. It wasn’t enough filth to sweep for the kind of Kid Colt, Cisco Jr., Weston County, Josey Wales or the Ringo Kid. Or Arizona Annie. Remember her ? Well that was a damn fine women cowboy... You couldn't say something bad to her, or your bones would still shine under the Texan sun. It’s a hard life out here boy, a very dangerous and brutal life, ruled by mercenaries and wealthy pigs. No morality or such fantasy tales. This Gonzales was a friend, a tool, a slave of that jackal of Justus D. Barnes of which you must 've heard . The Great Train Robbery a couple of years ago. Yeah… I heard about their whereabouts, so you know. I'll find them… I am gonna find them all, one by one if that’s the way, 'til none will ever walk on this dirty earth… And not any other bottle of filth that dares to stand in my way. Crazy bumps like those will be just practice. Yeah...Then I'll return to my hometown and finish building the house, if I ever reach it… though many times I pass through the town for a decent whiskey with old friends. So… Now, ye know… Lets get another one of them bottles and finish it under these fine stars, warming at this pretty looking fire you just made, friend.. And hope for the best, we never know what tomorrow brings but we can train to bring it down if it tries to scare us…With one shot, straight to the bull's eye. With enough practice you'll never miss. One of these days I'll get me self that pretty good looking peacemaker gun and with the finest horse out there I'll ride to where Barnes and his snakes are wasting good whiskey, and get back my peace and hope… Hopefully my dreams will come to piece too… Yeah cowboy, that's my story. Riding on my horse Hope and aiming at fate for the bull's eye... "Bullseye", son of fear, that's how they'll know me for those seconds after they see me... Yeah...
(*starts playing the harmonica, the fire throwing a warm reddish glow on his chin and scarred hand and on the black cowboy hat)
*Postez in engleza pt ca western-ul are farmec oricum mai mult in limba "de bastina" si n-as putea gandi textul altfel decat asa. Deci scuze celor care nu stiu engleza.
DeletedUser
Guest
Nu am inteles un cuvant de acolo =)))
DeletedUser
Guest
Extraordinara povestea, McPhearson.SUper!/
DeletedUser
Guest
"Nu credeam ca voi ajunge sa mananc gusteri. Preeria poate fi necrutatoare uneori. Il prind eu pe tradatorul ala de Buze Reci. Auzi, sa fuga fara sa plateasca la carti si sa-mi mai fure si calul! Hmm! Am fost atat de aproape de spanzuratoare ca inca simt arsura franghiei pe gatul meu finut. Daca il prind il ung cu miere si-l las in ...... goala rastignit pe un musoroi de furnici."
DeletedUser5099
Guest
Pentru inceput voi incepe cu o "definitie" a cuvantului greenhorn
" Ei bine cuvantul greenhorn e o porecla foarte suparatoare si jignitoare pentru cel caruia ii este adresata. Green ,in engleza,inseamna verde; iar prin horn -- corn in limba noastra -- se intelege antena, adica acel manunchi de firisoare subtiri cu care gaza pipaie imprejurimile. Un greenhorn este deci un om inca verde, adica necopt, un nou-sosit in tinuturile necunoscute lui, un ins care trebuie sa isi intinda bine antenele daca nu vrea sa se faca de ras.
Un greenhorn nu se ridica de pe scaun pt a-l ceda unei doamne care se apropie; saluta pe stapanul casei inainte de a se inclina doamnei si domnisoarei de gazda; isi incarca arma varand gloantele de-a-ndoaselea, sau baga mai intai dopul, apoi cartusul si abia la urma praful de pusca. Un greenhorn ori nu stie deloc linba engleza , ori o vorbeste prea coerent si inflorit; ii este groaza de englezeasca "yankeilor" si mai ales de acel idiom folosit in regiunile cu codri neumblati, care nu-i intra in cap si inca mai putin ii vine pe limba. Greenhorn-ul ia un racoon drept oposum si o mulatra cat de cat frumoasa drept metisa. Un greenhorn fumeaza tigarete si nu poate suferi pe cei care mesteca tutun. Cand un greenhorn e palmuit de un paddy, adica de un irlandez, da fuga sa se planga judecatorului de pace, in loc sa-l impuste fara multa vorba pe individul cu pricina, cum ar face un yankeu autentintic. Un greenhorn ia urmele pasilor de curca drept urme de urs si o ambarcatiune usoara, destinata sportului, drept un vapor cu aburi de pe Mississipi. Un greenhorn se sfieste sa-si urce cizmele pline de noroi pe genunchii calatorului de alaturi si sa soarba supa ca si cand ar horcai un bivol in agonie. Un greenhorn caara dupa el in preerie buretele de spalat cat un dovleac urias, o busola care dupa 3-4 zile indica toate punctele cardinale mai putin nordul. Un greenhorn cumpara praf de pusca si abia cand vrea sa traga primul glonte observa i s-a dat carbune pisat. Un greenhorn noteaza 800 de expresii ale indienilor si cand intalneste prima piele-rosie baga de seama ca a axpediat insemnarile intr-un plic celor de acasa, retinand in schimb scrisoarea destinata lor.
Un greenhorn desi a studiat timp de 10 ani astronomia, poate sa se uite la alti 10 ani la cerul instelat fara sa afle cat este ceasul. Un greenhorn isi vara cutitul de vanatoare la brau astfel incat , cand se apleaca sa-i intre varful in coapsa. Un greenhorn aprinde in vestul salbatic un foc de tabara atat de semet incat valvataia se inalta cat prajina, si apoi se mira ca indienii l-u dibuit si au tras in el.
In sfarsit un greenhorn e, ca sa zic asa, un greenhorn, si un asemenea greenhorn eram si eu pe atunci.
Dar sa nu se creada cumva ca as fi stiut sau macar banuitvreo legatura intre mine si aceasta porecla jignitoare! Nicidecum! Pentru ca asta e cea mai de seama cidatenie a oricarui greenhorn : el ii socoteste "boboci" pe toti in afara de sine"
P.S. ulterior voi posta si continuarea
" Ei bine cuvantul greenhorn e o porecla foarte suparatoare si jignitoare pentru cel caruia ii este adresata. Green ,in engleza,inseamna verde; iar prin horn -- corn in limba noastra -- se intelege antena, adica acel manunchi de firisoare subtiri cu care gaza pipaie imprejurimile. Un greenhorn este deci un om inca verde, adica necopt, un nou-sosit in tinuturile necunoscute lui, un ins care trebuie sa isi intinda bine antenele daca nu vrea sa se faca de ras.
Un greenhorn nu se ridica de pe scaun pt a-l ceda unei doamne care se apropie; saluta pe stapanul casei inainte de a se inclina doamnei si domnisoarei de gazda; isi incarca arma varand gloantele de-a-ndoaselea, sau baga mai intai dopul, apoi cartusul si abia la urma praful de pusca. Un greenhorn ori nu stie deloc linba engleza , ori o vorbeste prea coerent si inflorit; ii este groaza de englezeasca "yankeilor" si mai ales de acel idiom folosit in regiunile cu codri neumblati, care nu-i intra in cap si inca mai putin ii vine pe limba. Greenhorn-ul ia un racoon drept oposum si o mulatra cat de cat frumoasa drept metisa. Un greenhorn fumeaza tigarete si nu poate suferi pe cei care mesteca tutun. Cand un greenhorn e palmuit de un paddy, adica de un irlandez, da fuga sa se planga judecatorului de pace, in loc sa-l impuste fara multa vorba pe individul cu pricina, cum ar face un yankeu autentintic. Un greenhorn ia urmele pasilor de curca drept urme de urs si o ambarcatiune usoara, destinata sportului, drept un vapor cu aburi de pe Mississipi. Un greenhorn se sfieste sa-si urce cizmele pline de noroi pe genunchii calatorului de alaturi si sa soarba supa ca si cand ar horcai un bivol in agonie. Un greenhorn caara dupa el in preerie buretele de spalat cat un dovleac urias, o busola care dupa 3-4 zile indica toate punctele cardinale mai putin nordul. Un greenhorn cumpara praf de pusca si abia cand vrea sa traga primul glonte observa i s-a dat carbune pisat. Un greenhorn noteaza 800 de expresii ale indienilor si cand intalneste prima piele-rosie baga de seama ca a axpediat insemnarile intr-un plic celor de acasa, retinand in schimb scrisoarea destinata lor.
Un greenhorn desi a studiat timp de 10 ani astronomia, poate sa se uite la alti 10 ani la cerul instelat fara sa afle cat este ceasul. Un greenhorn isi vara cutitul de vanatoare la brau astfel incat , cand se apleaca sa-i intre varful in coapsa. Un greenhorn aprinde in vestul salbatic un foc de tabara atat de semet incat valvataia se inalta cat prajina, si apoi se mira ca indienii l-u dibuit si au tras in el.
In sfarsit un greenhorn e, ca sa zic asa, un greenhorn, si un asemenea greenhorn eram si eu pe atunci.
Dar sa nu se creada cumva ca as fi stiut sau macar banuitvreo legatura intre mine si aceasta porecla jignitoare! Nicidecum! Pentru ca asta e cea mai de seama cidatenie a oricarui greenhorn : el ii socoteste "boboci" pe toti in afara de sine"
P.S. ulterior voi posta si continuarea
DeletedUser
Guest
Priviti povestea mea facuta pentru concursul "povesti in jurul focului de tabara". Putin cam lunga, nu?
"Urletul unui coiot se auzea undeva, în depărtare. Îl auzisem de zeci de ori noaptea trecută, în timp ce mă foiam în somnul agitat în care mă cufundasem pe când tăciunii micului meu foc de tabără mocneau încă.
M-am întors pe partea cealaltă, spunându-mi că ar trebui să dorm, că îmi va fi necesară odihna pentru ziua care mă aştepta, însă în van. Fornăitul uşor al mustangului priponit în apropiere m-a făcut să mă hotărăsc. Am dat la o parte poncho-ul de pe mine şi m-am ridicat. Zorile nu erau departe, în jur se distingeau deja contururile câtorva copăcei piperniciţi şi ale tufelor de agave. Nu mai avea rost să aştept.
Cine ar fi crezut cu două zile în urmă, în Saloon-ul lui Henry Walker, că nu peste mult timp mă voi afla la câteva ore de trap de Munţii Stâncoşi. Deşi, când şeriful a intrat în Saloon cu mina aceea serioasă, trebuia să mă gândesc că s-a întâmplat ceva diferit.
De data asta era vorba despre ceva nespus de grav. I se citea în ochi. Erau serioşi, atenţi, de parcă nici n-ar fi existat vreodată un John Fitzburn care să facă o glumă printre misiunile cu care obişnuia să mă însărcineze."
-Tati, da' povestea asta e una adevarată?
-Cât se poate de adevarată! Ce te face să crezi că nu e adevarată?
-Păi, eu nu ştiu să te fi văzut vreodată pe tine în vestul sălbatic.
-S-a întâmplat demult. Tu nu erai adus pe lume încă.
-Aha!
-Bun, deci...
"Şeriful a intrat în Saloon fără să fi vrut să atragă atenţia, însă în zadar. Barmanul nici nu a aşteptat să-i ceară obişnuitul pahar cu whisky, că l-a şi întrebat ce are.
John a dat un răspuns oarecare, zicând că fiecare are problemele lui. Henry, barmanul, îi aminteşte apoi că oricând poate să apeleze la prieteni pentru rezolvarea unor astfel de probleme. John râde. Un râs forţat, ce-i drept, şi foarte zgomotos. Se apleacă către Henry şi îi zice uşor:
-Apreciez, Henry, dar amândoi ştim că tu eşti prea bătrân pentru a te ocupa de treburi şerifeşti.
Barmanul surâde şi îi răspunde:
-Eu nu mă refeream la mine...
Apoi probabil a făcut un gest cu capul, nu ştiu, fiindcă eu stăteam la o masă cu spatele la cei doi, dar în următoarea clipă John a venit cu păhărelul în mâna şi s-a aşezat la masa mea.
L-am salutat respectuos însă..."
-Da' cum l-ai salutat, tati? Cu 'Howdy'?
-Um.. Da!
"L-am salutat respectuos cu 'Howdy' însă el nici nu s-a gândit să mă salute înapoi. Ia o gură din whisky-ul lui şi-mi spune:
-E bai mare, prietene, e bai mare! Atât de mare, încât numai noi doi nu-l putem clinti din loc!
Nu mă lăsa să scot o vorbă.
-Mă tem că am nevoie de ajutorul tău. Trebuie să îţi strângi caţiva prieteni, dar prieteni adevăraţi, în care să poţi avea încredere aşa cum am eu în tine!
-Dar ce...
-Nu mă întrerupe! Ai răbdare că îţi spun tot! În Fort Apache a avut loc o luptă între două găşti de răufăcători. Acum o zi s-a întâmplat totul. Banda lui Yrunnery jefuia banca din oraş până când a apărut gaşca lui Maka care fără avertisment a şi deschis focul asupra jefuitorilor. Toată lumea s-a adăpostit pe unde a apucat şi a început să se tragă violent. Schimbul de focuri n-a durat mai mult de cinci minute, căci am sosit eu acolo cu o caravană care transporta bunuri de aici la Fort Apache şi am oprit totul. Am pus pe fugă ambele tabere şi nimic n-a fost furat. Fiind noapte, toţi cetăţenii au stat în casele lor şi nimeni n-a fost ranit, exceptând un cal, probabil de-al jefuitorilor, rănit la începutul luptei."
-Scuze tată că te întrerup, da' ce nume sunt astea!? Yrunnery?! Fort Apache?! Maka?!
-E o poveste modernă. Totul va fi mai clar la final.
"Aşadar, auzind toate acestea mi-am şi dat seama ce trebuia să fac: să formez un grup de oameni care să oprească ambele bande şi să nu mai poată crea dezastru şi nelinişte în oraşe. Îi spun că am înţeles şi că mă voi descurca, să fie fără griji. Mă ridic de la masă de-ndată, însă John mă prinde de mână şi-mi spune:
-Doar nu crezi că te las să faci totul singur. Am şi eu o vorbă de discutat cu dânşii... şi îşi suflecă mâneca stângă arătându-mi o rană destul de urâtă.
-Zi-mi doar unde mergem iar eu te voi acompania şi de-ar fi să mergem prin focurile infernului!"
-Tată, da' cum de şeriful, obişnuit cu superioritatea şi alea, devine atât de bucuros subordonat ţie?
-În viaţă, fiule, uneori stăpânul devine sclav şi sclavul devine stăpân. În plus, Henry, ca orice şerif, ţinea foarte mult la reputaţia lui. Aşadar răzbunarea a devenit un ţel în viaţă pentru el.
"-Bine atunci, mergem la cioclu!
-La cioclu? Dar ţi-am spus că nimeni n-a fost omorât, nici măcar unul din ticăloşi!
-Mergem să căutăm prieteni, apoi căutăm informaţii pentru planul de luptă.
Aşadar mergem la cioclu şi batem la uşa odăii, însă nimeni nu răspunde. Mă uit în spatele ei şi văd un om îmbrăcat în negru cu o lopata în mână. Săpa o groapă pentru-n mort, mai mult ca sigur. Ne apropiem de individ şi îi putem distinge silueta feminină, părul brunet, ochii albaştri şi pielea incredibil de negricioasă, murdară. Era Văduva Neagră!"
-Asta înseamnă că şi ea mănâncă bărbaţi în timp ce se împerechează cu ei cum fac păianjenii?
-Dumnezeule! Fireşte că nu, unde ai auzit tu asta?
-La Discovery!
-Ce face televizorul din oameni. Oricum, ţi-am mai zis, e o operă realistă, deci nu există oameni care mănâncă alţi oameni.
-Da' n-ai zis că-i realistă şi canibalismul e un lucru cât se poate de real, oricum!
-De azi nu mai ai voie să te uiţi la TV decât o oră pe zi! Unde rămăsesem? A da:
"Văduva Neagră era, desigur, o poreclă dată femeii cu cicatricea urâtă pe obraz, cine ştie din ce motiv. I-am explicat situaţia şi a acceptat să ne ajute atâta timp cât nu ea trebuia să se ocupe de 'urmările luptei'.
-Următoarea oprire: Pădurea din Nord! strig eu fericit şi arăt cu degetul locaţia."
-Înainte de a mă întrerupe, te anunţ că pe vremea aceea încă se făceau multe explorări şi multe zone încă nu erau denumite.
-Ştiam! Continuă!
"După un drum lung şi plin de sudoare ne oprim la umbra copacilor, să ne tragem sufletul. Deşi mă aşteptam ca John să nu se îndoiască de deciziile mele, am fost surprins că Văduva Neagră nu m-a întrebat nimic tot drumul. Probabil de la oboseală. Scopul traseului era să îl conving pe Tristan, un bun pistolar şi la fel de bun prieten, să mă ajute în oprirea acestor bande. De ce tocmai în pădure? Acolo locuia el din motive la fel de bizare ca cele ale poreclei sale. Îi găsim întrun final căsuţa din lemn, dar din nou nimeni nu răspunde la bătaia în uşă. În schimb, auzim o pocnitură ca şi cea provocată de un pistol. Ne repezim la locul cu pricina şi îl găsim pe Tristan călare pe-un cal cu un pistol în mâna dreaptă şi cu un iepure mort in cealaltă mână. John l-a recunoscut imediat, văzându-i piciorul de lemn atârnând pe lângă şaua calului. Probabil şi Tristan, ca mine, i-a făcut multe servicii şerifului în trecut. Nu ştiu sigur pentru că, deşi pistolarul e un vechi prieten, viaţa lui e de doua ori mai veche decât a mea. Patruzeci şi trei de ani şi încă mai poate călări, vâna şi găti pe cont propriu... A acceptat bucuros aventura, admiţând că nu i-ar strica o schimbare a ţintei: de la iepuri la oameni."
-Vai tată, dar voi nu prea păreţi a gândi ca oameni ai legii...
-Pe vremea aceea legea era puţin diferită, fiule. Iar situaţia aceasta era una gravă şi fie că era pe placul şerifului, fie că nu, modalitatea de rezolvare era unică.
"-Suntem destui! Noi patru am putea înfrânge şi o armată întreagă dacă am fi nevoiţi! zice plin de mândrie şeriful.
-Da! Exact! strigă Tristan.
-Atunci haidem la Fort Apache! zic eu cu încredere deplină în victorie.
Însă înainte de a ne avânta cu capul înainte, Văduva Neagră sugerează să ne întoarcem la Cimitirul Vesel..."
-Cimitirul Vesel nu-i de fapt un cimitir de-aici, din România?
-Păi, ba da. Dar e şi un nume de oraş din vestul salbatic!
-Oh! Asta nu ştiam! Continuă!
"Văduva Neagră sugerează să ne întoarcem la Cimitirul Vesel pentru a ne lua provizii, căci ne aşteapta un drum şi mai lung şi mai dificil decât cel parcurs până acum.
Zis şi făcut. Aflaţi în Cimitirul Vesel, am încărcat totul pe cai însă înainte de a pleca, Henry ne-a sărit în cale.
-M-am plimbat prin oraş şi am făcut rost de lucruri ce bănuiesc că vă vor fi de folos.
Curioşi, ne-am retras cu toţii în Saloon să vedem ce ne putea oferi barmanul.
-Pentru faimosul pistolar: un nou-nouţ Revolver no.1!
Tristan ia pistolul cu brutalitate, îl cântăreşte cu mâna, ocheşte undeva aleatoriu şi zâmbeşte. E mulţumit.
-Pentru dragul nostru şerif: o Flintă de Precizie proaspăt făcută de armurier.
John nici nu a analizat arma, ci a luat-o şi a mulţumit, ştiind că toate cadourile pe care le-a făcut barmanul lui, până acum, au fost de calitate ridicată.
-Pentru tine, draga mea domniţă: o pălărie de lux!
Toţi bărbaţii au râs pe ascuns la spusele lui Henry, dar asta nu a oprit-o pe Văduvă să accepte cadoul. Măcar nu v-a mai transpira atât.
-Iar pentru tine, tinere aventurier... a spus-o lăsând tonul din ce în ce mai jos... un bici făcut de mâna mea.
-Un bici?! răspund eu iritat. Ce pot să fac eu cu un bici?
-Dacă nu îl vrei, nu-l lua! Eu nu te oblig. Dar două lucruri să nu uiţi: nu e bine să iei decizii pripite şi tu eşti singurul care poate folosi cu adevărat un bici!
Având în vedere că nu ocupa mult loc şi nici nu era foarte greu, am luat biciul deşi eram sigur că nu îl voi folosi deloc."
-Da' l-ai folosit, nu?
-Ei, nu-i frumos să ştii finalul povestirii mai repede decât trebuie.
-Aha, deci l-ai folosit la final!
-Răbdare, răbdare...
"Aşadar, pornirăm spre Fort Apache. John, Tristan, Văduva Neagră şi cu mine, toţi călare, înarmaţi şi bine aprovizionaţi.
"Urletul unui coiot se auzea undeva, în depărtare. Îl auzisem de zeci de ori noaptea trecută, în timp ce mă foiam în somnul agitat în care mă cufundasem pe când tăciunii micului meu foc de tabără mocneau încă.
M-am întors pe partea cealaltă, spunându-mi că ar trebui să dorm, că îmi va fi necesară odihna pentru ziua care mă aştepta, însă în van. Fornăitul uşor al mustangului priponit în apropiere m-a făcut să mă hotărăsc. Am dat la o parte poncho-ul de pe mine şi m-am ridicat. Zorile nu erau departe, în jur se distingeau deja contururile câtorva copăcei piperniciţi şi ale tufelor de agave. Nu mai avea rost să aştept.
Cine ar fi crezut cu două zile în urmă, în Saloon-ul lui Henry Walker, că nu peste mult timp mă voi afla la câteva ore de trap de Munţii Stâncoşi. Deşi, când şeriful a intrat în Saloon cu mina aceea serioasă, trebuia să mă gândesc că s-a întâmplat ceva diferit.
De data asta era vorba despre ceva nespus de grav. I se citea în ochi. Erau serioşi, atenţi, de parcă nici n-ar fi existat vreodată un John Fitzburn care să facă o glumă printre misiunile cu care obişnuia să mă însărcineze."
-Tati, da' povestea asta e una adevarată?
-Cât se poate de adevarată! Ce te face să crezi că nu e adevarată?
-Păi, eu nu ştiu să te fi văzut vreodată pe tine în vestul sălbatic.
-S-a întâmplat demult. Tu nu erai adus pe lume încă.
-Aha!
-Bun, deci...
"Şeriful a intrat în Saloon fără să fi vrut să atragă atenţia, însă în zadar. Barmanul nici nu a aşteptat să-i ceară obişnuitul pahar cu whisky, că l-a şi întrebat ce are.
John a dat un răspuns oarecare, zicând că fiecare are problemele lui. Henry, barmanul, îi aminteşte apoi că oricând poate să apeleze la prieteni pentru rezolvarea unor astfel de probleme. John râde. Un râs forţat, ce-i drept, şi foarte zgomotos. Se apleacă către Henry şi îi zice uşor:
-Apreciez, Henry, dar amândoi ştim că tu eşti prea bătrân pentru a te ocupa de treburi şerifeşti.
Barmanul surâde şi îi răspunde:
-Eu nu mă refeream la mine...
Apoi probabil a făcut un gest cu capul, nu ştiu, fiindcă eu stăteam la o masă cu spatele la cei doi, dar în următoarea clipă John a venit cu păhărelul în mâna şi s-a aşezat la masa mea.
L-am salutat respectuos însă..."
-Da' cum l-ai salutat, tati? Cu 'Howdy'?
-Um.. Da!
"L-am salutat respectuos cu 'Howdy' însă el nici nu s-a gândit să mă salute înapoi. Ia o gură din whisky-ul lui şi-mi spune:
-E bai mare, prietene, e bai mare! Atât de mare, încât numai noi doi nu-l putem clinti din loc!
Nu mă lăsa să scot o vorbă.
-Mă tem că am nevoie de ajutorul tău. Trebuie să îţi strângi caţiva prieteni, dar prieteni adevăraţi, în care să poţi avea încredere aşa cum am eu în tine!
-Dar ce...
-Nu mă întrerupe! Ai răbdare că îţi spun tot! În Fort Apache a avut loc o luptă între două găşti de răufăcători. Acum o zi s-a întâmplat totul. Banda lui Yrunnery jefuia banca din oraş până când a apărut gaşca lui Maka care fără avertisment a şi deschis focul asupra jefuitorilor. Toată lumea s-a adăpostit pe unde a apucat şi a început să se tragă violent. Schimbul de focuri n-a durat mai mult de cinci minute, căci am sosit eu acolo cu o caravană care transporta bunuri de aici la Fort Apache şi am oprit totul. Am pus pe fugă ambele tabere şi nimic n-a fost furat. Fiind noapte, toţi cetăţenii au stat în casele lor şi nimeni n-a fost ranit, exceptând un cal, probabil de-al jefuitorilor, rănit la începutul luptei."
-Scuze tată că te întrerup, da' ce nume sunt astea!? Yrunnery?! Fort Apache?! Maka?!
-E o poveste modernă. Totul va fi mai clar la final.
"Aşadar, auzind toate acestea mi-am şi dat seama ce trebuia să fac: să formez un grup de oameni care să oprească ambele bande şi să nu mai poată crea dezastru şi nelinişte în oraşe. Îi spun că am înţeles şi că mă voi descurca, să fie fără griji. Mă ridic de la masă de-ndată, însă John mă prinde de mână şi-mi spune:
-Doar nu crezi că te las să faci totul singur. Am şi eu o vorbă de discutat cu dânşii... şi îşi suflecă mâneca stângă arătându-mi o rană destul de urâtă.
-Zi-mi doar unde mergem iar eu te voi acompania şi de-ar fi să mergem prin focurile infernului!"
-Tată, da' cum de şeriful, obişnuit cu superioritatea şi alea, devine atât de bucuros subordonat ţie?
-În viaţă, fiule, uneori stăpânul devine sclav şi sclavul devine stăpân. În plus, Henry, ca orice şerif, ţinea foarte mult la reputaţia lui. Aşadar răzbunarea a devenit un ţel în viaţă pentru el.
"-Bine atunci, mergem la cioclu!
-La cioclu? Dar ţi-am spus că nimeni n-a fost omorât, nici măcar unul din ticăloşi!
-Mergem să căutăm prieteni, apoi căutăm informaţii pentru planul de luptă.
Aşadar mergem la cioclu şi batem la uşa odăii, însă nimeni nu răspunde. Mă uit în spatele ei şi văd un om îmbrăcat în negru cu o lopata în mână. Săpa o groapă pentru-n mort, mai mult ca sigur. Ne apropiem de individ şi îi putem distinge silueta feminină, părul brunet, ochii albaştri şi pielea incredibil de negricioasă, murdară. Era Văduva Neagră!"
-Asta înseamnă că şi ea mănâncă bărbaţi în timp ce se împerechează cu ei cum fac păianjenii?
-Dumnezeule! Fireşte că nu, unde ai auzit tu asta?
-La Discovery!
-Ce face televizorul din oameni. Oricum, ţi-am mai zis, e o operă realistă, deci nu există oameni care mănâncă alţi oameni.
-Da' n-ai zis că-i realistă şi canibalismul e un lucru cât se poate de real, oricum!
-De azi nu mai ai voie să te uiţi la TV decât o oră pe zi! Unde rămăsesem? A da:
"Văduva Neagră era, desigur, o poreclă dată femeii cu cicatricea urâtă pe obraz, cine ştie din ce motiv. I-am explicat situaţia şi a acceptat să ne ajute atâta timp cât nu ea trebuia să se ocupe de 'urmările luptei'.
-Următoarea oprire: Pădurea din Nord! strig eu fericit şi arăt cu degetul locaţia."
-Înainte de a mă întrerupe, te anunţ că pe vremea aceea încă se făceau multe explorări şi multe zone încă nu erau denumite.
-Ştiam! Continuă!
"După un drum lung şi plin de sudoare ne oprim la umbra copacilor, să ne tragem sufletul. Deşi mă aşteptam ca John să nu se îndoiască de deciziile mele, am fost surprins că Văduva Neagră nu m-a întrebat nimic tot drumul. Probabil de la oboseală. Scopul traseului era să îl conving pe Tristan, un bun pistolar şi la fel de bun prieten, să mă ajute în oprirea acestor bande. De ce tocmai în pădure? Acolo locuia el din motive la fel de bizare ca cele ale poreclei sale. Îi găsim întrun final căsuţa din lemn, dar din nou nimeni nu răspunde la bătaia în uşă. În schimb, auzim o pocnitură ca şi cea provocată de un pistol. Ne repezim la locul cu pricina şi îl găsim pe Tristan călare pe-un cal cu un pistol în mâna dreaptă şi cu un iepure mort in cealaltă mână. John l-a recunoscut imediat, văzându-i piciorul de lemn atârnând pe lângă şaua calului. Probabil şi Tristan, ca mine, i-a făcut multe servicii şerifului în trecut. Nu ştiu sigur pentru că, deşi pistolarul e un vechi prieten, viaţa lui e de doua ori mai veche decât a mea. Patruzeci şi trei de ani şi încă mai poate călări, vâna şi găti pe cont propriu... A acceptat bucuros aventura, admiţând că nu i-ar strica o schimbare a ţintei: de la iepuri la oameni."
-Vai tată, dar voi nu prea păreţi a gândi ca oameni ai legii...
-Pe vremea aceea legea era puţin diferită, fiule. Iar situaţia aceasta era una gravă şi fie că era pe placul şerifului, fie că nu, modalitatea de rezolvare era unică.
"-Suntem destui! Noi patru am putea înfrânge şi o armată întreagă dacă am fi nevoiţi! zice plin de mândrie şeriful.
-Da! Exact! strigă Tristan.
-Atunci haidem la Fort Apache! zic eu cu încredere deplină în victorie.
Însă înainte de a ne avânta cu capul înainte, Văduva Neagră sugerează să ne întoarcem la Cimitirul Vesel..."
-Cimitirul Vesel nu-i de fapt un cimitir de-aici, din România?
-Păi, ba da. Dar e şi un nume de oraş din vestul salbatic!
-Oh! Asta nu ştiam! Continuă!
"Văduva Neagră sugerează să ne întoarcem la Cimitirul Vesel pentru a ne lua provizii, căci ne aşteapta un drum şi mai lung şi mai dificil decât cel parcurs până acum.
Zis şi făcut. Aflaţi în Cimitirul Vesel, am încărcat totul pe cai însă înainte de a pleca, Henry ne-a sărit în cale.
-M-am plimbat prin oraş şi am făcut rost de lucruri ce bănuiesc că vă vor fi de folos.
Curioşi, ne-am retras cu toţii în Saloon să vedem ce ne putea oferi barmanul.
-Pentru faimosul pistolar: un nou-nouţ Revolver no.1!
Tristan ia pistolul cu brutalitate, îl cântăreşte cu mâna, ocheşte undeva aleatoriu şi zâmbeşte. E mulţumit.
-Pentru dragul nostru şerif: o Flintă de Precizie proaspăt făcută de armurier.
John nici nu a analizat arma, ci a luat-o şi a mulţumit, ştiind că toate cadourile pe care le-a făcut barmanul lui, până acum, au fost de calitate ridicată.
-Pentru tine, draga mea domniţă: o pălărie de lux!
Toţi bărbaţii au râs pe ascuns la spusele lui Henry, dar asta nu a oprit-o pe Văduvă să accepte cadoul. Măcar nu v-a mai transpira atât.
-Iar pentru tine, tinere aventurier... a spus-o lăsând tonul din ce în ce mai jos... un bici făcut de mâna mea.
-Un bici?! răspund eu iritat. Ce pot să fac eu cu un bici?
-Dacă nu îl vrei, nu-l lua! Eu nu te oblig. Dar două lucruri să nu uiţi: nu e bine să iei decizii pripite şi tu eşti singurul care poate folosi cu adevărat un bici!
Având în vedere că nu ocupa mult loc şi nici nu era foarte greu, am luat biciul deşi eram sigur că nu îl voi folosi deloc."
-Da' l-ai folosit, nu?
-Ei, nu-i frumos să ştii finalul povestirii mai repede decât trebuie.
-Aha, deci l-ai folosit la final!
-Răbdare, răbdare...
"Aşadar, pornirăm spre Fort Apache. John, Tristan, Văduva Neagră şi cu mine, toţi călare, înarmaţi şi bine aprovizionaţi.
DeletedUser
Guest
-N-a fost un drum atât de rău pe cât mi-l imaginam! zise Văduva sprijinită de un semn din lemn pe care scria 'Fort Apache'.
Noi restul eram prea obosiţi ca să-i răspundem, deşi tare mult am fi vrut să o contrazicem.
-Ia mai dă-mi puţin din apa ta, fătucă! zise Tristan în cele din urmă. Deşi purta titlul de 'văduvă', ea era o femeie încă tânără, între douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani, nu mai ştiu exact.
Ajunşi în fortul-oraş, am mers la şeriful provinciei să vedem dacă are vreo informaţie valoroasă. Avea într-adevăr: ştia locaţia bandei lui Yrunnery, doar că nu avea, după spusele lui, timpul sau banii necesari desfiinţării bandei. Îi mulţumim şi ne îndreptăm spre locul respectiv, aflat la poalele Munţilor Stâncoşi. La plecare însă, Văduva Neagră zăreşte un afiş care spunea că se oferă o recompensă substanţială pentru capul lui Yrunnery."
-Doamne, ce legi!
-Aşa erau ei pe atunci, puţin mai cruzi...
"Călătoria, de data aceasta, a fost mai puţin chinuitoare, deoarece se lăsase soarele. Când deja nu mai puteam deosebi Munţii Stâncoşi de cer, ne-am hotărât să ne oprim, să ne facem un foc de tabără, să mâncăm şi să ne culcăm. John se culcase devreme. Noi ceilalţi savuram un ceai la lumina focului.
-Mă tot întreb ce rost o fi avut ca cei din clanul Maka să-i atace pe cei ai lui Yrunnery. Cu ce credeau ei că se vor alege?
-Poate a fost doar o coincidenţă: ambele bande vroiau să jefuiască banca! zice Tristan nesigur.
-Nu cred! se aude glasul ferm al fetei. Eu zic că cei din Maka plănuiau să-i fugărească pe adversari, să ia banii deja scoşi din bancă, să-l urmareasca pe Yrunnery şi să-l omoare. Astfel, a doua zi puteau să vină şi după recompensă fară să se ştie cine, ce, cum.
-Ei da! De parcă nimeni nu l-ar fi cunoscut pe Maka când ar fi venit după recompensă! îşi dăduse cu părerea Tristan.
-Păi nu s-ar fi dus chiar el! se apară Văduva. Ar fi trimis un om intermediar... chestiile astea se rezolvă uşor!
-Nu ştiu... îmi spun îngândurat mai mult pentru mine.
Întrun final ne culcăm, chiar dacă aveam minţile tulburate."
-Ce zici, nu te culci şi tu, fiule?
-Nu nu! Vreau să aud povestea până la capăt!
-Bine...
"M-am întors pe partea cealaltă, spunându-mi că ar trebui să dorm, că îmi va fi necesară odihna pentru ziua care mă aşteaptă, însă în van."
-Nu aşa ai început povestea?
-Ba da, fiule. Povestea asta are o structură circulară. Aşa se zice!
"Zorile nu erau departe, în jur se distingeau deja contururile câtorva copăcei piperniciţi şi ale tufelor de agave. Nu mai avea rost să aştept.
Trezesc restul echipei şi repornim la drum. Tristan îi dă Văduvei pistolul său vechi ca să fie şi ea înarmată cu mai mult decât o pălărie. Eu aveam bunul meu pepper-box. Era puţin ruginit dar încă mai putea omora nişte bandiţi. Cu inima între dinţi descoperim, după puţin timp, un mic oraş pustiit la nici cincizeci de metri de noi. Trebuia să fie Yrunnery şi gaşca lui în el. Privim puţin împrejurimile şi ne facem un plan. Nu apucăm să cugetăm prea mult însă, căci cei din clanul Maka au şi atacat 'pustiimea'.
-De unde au venit şi ăştia? Nu ştiu! monologă Tristan cu o neplăcere în voce.
-După cum mă aşteptam! Dacă noi l-am putut găsi pe Yrunnery şi Maka a putut-o face! exclam eu.
-Ce facem? întreabă îngrijorată fata.
-Păi, putem să ne ascundem şi să aşteptăm să se împuţineze între ei sau putem să intrăm în oraş acum şi să spargem petrecerea! Confuzia ar fi mai mare şi nici n-am risca să scape cineva! spuse John cu gândul la răzbunare.
-Bine, dăm cu banul. Cap: mergem acum, pajură: mai aşteptăm.
Şi arunc un ban în aer făcându-l să se rostogolească. Dar banul nu îmi mai aterizează în mână, ci a face o scânteie şi parcă e împins în altă direcţie cu o forţă impresionantă.
-Sfinte Sisoe! Banul a fost lovit de un glonţ! Care-s şansele?! exclamă mirat Tristan văzând banul găurit în nisip.
-Asta înseamnă că ne-au văzut deja! E timpul să acţionăm!
Şi zicând acestea John ne-a şi luat-o înainte."
-Tată, sigur povestea asta e una adevarată?
-Da, fiule! Sigur!
"Se formaseră deja două mici 'tranşee' în centrul orăşelului, din butoaie, căruţe, saci şi alte obiecte capabile să oprească un glonţ. Noi am reuşit să ne infiltrăm într-un depozit care avea geamuri pe partea cu 'frontul'. Ideea lui John că am fi fost depistaţi era falsă. Tristan a rămas afară, călare, în spatele depozitului, cu revolverul încărcat, în caz că vor încerca să ne înconjoare. Deşi soarele era sus pe cer, noi puteam să ne uităm pe geam la spectacol fără griji, căci nimeni nu ne observa. John îl zăreşte pe Yrunnery. E descoperit şi ar putea fi nimerit cu uşurinţă din poziţia lui John. Sângele şerifului îi clocoteşte în timp ce acesta ridică flinta şi ocheşte. După câteva secunde apasă pe trăgaci şi nimereşte doar pălăria lui Yrunnery, ratarea datorându-se rănii mâinii sale stângi.
Alarmaţi, oamenii lui Yrunnery încearcă să se repoziţioneze însă noi nu le dăm timpul necesar. Eu dobor cu pepper-box-ul cinci inşi iar Văduva Neagră unul. Se vedea că nu ştia să folosească pistolul lui Tristan prea bine. John în schimb nici n-a avut atâta noroc. Prima dată s-a tras asupra lui, s-a ferit graţie antrenamentului profesional, dar gloanţele fentate au făcut nişte cutii grele din depozit să cadă peste mana dreaptă a lui John, imobilizându-l la pământ. Speriată, Văduva Neagră îşi întoarce capul spre el să vadă dacă e teafăr. În acelaşi timp, supărat că nu duce o luptă cinstită şi că are doi adversari, Yrunnery se aruncă prin unul din geamurile depozitului, lăsând-o inconştientă pe partenera noastră. Din acest moment parcă timpul s-ar fi dilatat. Îmi aduc foarte bine aminte totul! În timp ce Yrunnery se ridica şi eu ridicam pepper-box-ul spre el. Eram în avantaj şi mai mult, eram singurul care-l putea opri pe Yrunnery, Văduva Neagră fiind inconştientă, John incapabil să-şi folosească flinta iar Tristan prea departe. Pe când Yrunnery era în poziţie de duel, eu deja îi aveam capul in vizor. Se uita fix în ochii mei când am apăsat pe trăgaci. Şi după ce am apăsat, privirea lui persistă, ochii căprui nu dispăreau din faţa mea. Mai apăs iar şi iar, totul în zadar. Pepper-box-ul s-a blocat sau a rămas fără gloanţe, cine ştie? Îmi amintesc de biciul lui Henry aflat în cureaua mea. Mă grăbesc să îl iau sperând că îl voi putea dezarma, dar Yrunnery mi-a luat-o înainte şi era deja cu mâna pe pistolul său din teacă. Aud un zgomot de foc, închid ochii şi îi ţin strânşi. Aud vocea lui John:
-La naiba! Ce doare! Bine măcar că am nimerit pe cine trebuie!
Îmi deschid ochii şi îl văd pe Yrunnery zăcând mort, iar pe John cu pistolul lui Tristan în mâna stângă. Îl aud apoi pe însuşi Tristan strigând:
-Sunt mai mulţi decât păreau, iar clanul Maka s-a retras. Am face bine să ne retragem şi noi dacă mai vrem să trăim!
Deschid uşa din spate şi îl văd pe Tristan trăgând întruna. Calul meu e doborât. Mă întorc să îl eliberez pe John, iar apoi iau Văduva Neagră în braţe. Fugim repede la cai. Fix in faţa mea, calul Văduvei moare şi el. Tristan continuă să ne acopere. Între timp eu am pus-o pe inconştientă în spatele lui Tristan şi am sărit la rândul meu în spate pe calul lui John. Caii încep să alerge spre Cimitirul Vesel cu noi, toţi patru, călare. Îl aud pe Tristan înjurând în spatele meu. Îl întreb:
-Ai păţit ceva?
-M-au nimerit ticăloşii în picior! Noroc că-i din lemn că de nu murea şi calu' meu! Hahaha!"
-Tată, sigur e o poveste adevă...
-Da! Doar că, ştii tu, aşa sunt western-urile.
-În fine...
"Banda lui Yrunnery nu ne-a urmărit, iar de Maka nu am dat. Drumul glorios spre casă avea să fie greu, căci proviziile de întoarcere ne-au fost înjumătăţite, dar lui John puţin îi pasă. Într-un târziu, se trezeşte Văduva Neagră. Îi povestim totul cu plăcere, iar la sfârşit ne întreabă:
-Dar capul lui Yrunnery l-aţi luat cu voi?
Stăm împietriţi. Văduva a prins mesajul.
-Of! Dacă eram eu trează, aveam şi briciul la mine, în două secunde îl tăiam şi acum eram bogaţi!
-Altă dată, fătucă! Ia mai dă-mi din apa ta!"
-Sfârşit! Cum ţi s-a părut?
-Tată, eu tot nu înţeleg cum ai ajuns tu în vestul sălbatic...
-Simplu! M-am dus pe net şi am accesat site-ul www.the-west.ro!
Noi restul eram prea obosiţi ca să-i răspundem, deşi tare mult am fi vrut să o contrazicem.
-Ia mai dă-mi puţin din apa ta, fătucă! zise Tristan în cele din urmă. Deşi purta titlul de 'văduvă', ea era o femeie încă tânără, între douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani, nu mai ştiu exact.
Ajunşi în fortul-oraş, am mers la şeriful provinciei să vedem dacă are vreo informaţie valoroasă. Avea într-adevăr: ştia locaţia bandei lui Yrunnery, doar că nu avea, după spusele lui, timpul sau banii necesari desfiinţării bandei. Îi mulţumim şi ne îndreptăm spre locul respectiv, aflat la poalele Munţilor Stâncoşi. La plecare însă, Văduva Neagră zăreşte un afiş care spunea că se oferă o recompensă substanţială pentru capul lui Yrunnery."
-Doamne, ce legi!
-Aşa erau ei pe atunci, puţin mai cruzi...
"Călătoria, de data aceasta, a fost mai puţin chinuitoare, deoarece se lăsase soarele. Când deja nu mai puteam deosebi Munţii Stâncoşi de cer, ne-am hotărât să ne oprim, să ne facem un foc de tabără, să mâncăm şi să ne culcăm. John se culcase devreme. Noi ceilalţi savuram un ceai la lumina focului.
-Mă tot întreb ce rost o fi avut ca cei din clanul Maka să-i atace pe cei ai lui Yrunnery. Cu ce credeau ei că se vor alege?
-Poate a fost doar o coincidenţă: ambele bande vroiau să jefuiască banca! zice Tristan nesigur.
-Nu cred! se aude glasul ferm al fetei. Eu zic că cei din Maka plănuiau să-i fugărească pe adversari, să ia banii deja scoşi din bancă, să-l urmareasca pe Yrunnery şi să-l omoare. Astfel, a doua zi puteau să vină şi după recompensă fară să se ştie cine, ce, cum.
-Ei da! De parcă nimeni nu l-ar fi cunoscut pe Maka când ar fi venit după recompensă! îşi dăduse cu părerea Tristan.
-Păi nu s-ar fi dus chiar el! se apară Văduva. Ar fi trimis un om intermediar... chestiile astea se rezolvă uşor!
-Nu ştiu... îmi spun îngândurat mai mult pentru mine.
Întrun final ne culcăm, chiar dacă aveam minţile tulburate."
-Ce zici, nu te culci şi tu, fiule?
-Nu nu! Vreau să aud povestea până la capăt!
-Bine...
"M-am întors pe partea cealaltă, spunându-mi că ar trebui să dorm, că îmi va fi necesară odihna pentru ziua care mă aşteaptă, însă în van."
-Nu aşa ai început povestea?
-Ba da, fiule. Povestea asta are o structură circulară. Aşa se zice!
"Zorile nu erau departe, în jur se distingeau deja contururile câtorva copăcei piperniciţi şi ale tufelor de agave. Nu mai avea rost să aştept.
Trezesc restul echipei şi repornim la drum. Tristan îi dă Văduvei pistolul său vechi ca să fie şi ea înarmată cu mai mult decât o pălărie. Eu aveam bunul meu pepper-box. Era puţin ruginit dar încă mai putea omora nişte bandiţi. Cu inima între dinţi descoperim, după puţin timp, un mic oraş pustiit la nici cincizeci de metri de noi. Trebuia să fie Yrunnery şi gaşca lui în el. Privim puţin împrejurimile şi ne facem un plan. Nu apucăm să cugetăm prea mult însă, căci cei din clanul Maka au şi atacat 'pustiimea'.
-De unde au venit şi ăştia? Nu ştiu! monologă Tristan cu o neplăcere în voce.
-După cum mă aşteptam! Dacă noi l-am putut găsi pe Yrunnery şi Maka a putut-o face! exclam eu.
-Ce facem? întreabă îngrijorată fata.
-Păi, putem să ne ascundem şi să aşteptăm să se împuţineze între ei sau putem să intrăm în oraş acum şi să spargem petrecerea! Confuzia ar fi mai mare şi nici n-am risca să scape cineva! spuse John cu gândul la răzbunare.
-Bine, dăm cu banul. Cap: mergem acum, pajură: mai aşteptăm.
Şi arunc un ban în aer făcându-l să se rostogolească. Dar banul nu îmi mai aterizează în mână, ci a face o scânteie şi parcă e împins în altă direcţie cu o forţă impresionantă.
-Sfinte Sisoe! Banul a fost lovit de un glonţ! Care-s şansele?! exclamă mirat Tristan văzând banul găurit în nisip.
-Asta înseamnă că ne-au văzut deja! E timpul să acţionăm!
Şi zicând acestea John ne-a şi luat-o înainte."
-Tată, sigur povestea asta e una adevarată?
-Da, fiule! Sigur!
"Se formaseră deja două mici 'tranşee' în centrul orăşelului, din butoaie, căruţe, saci şi alte obiecte capabile să oprească un glonţ. Noi am reuşit să ne infiltrăm într-un depozit care avea geamuri pe partea cu 'frontul'. Ideea lui John că am fi fost depistaţi era falsă. Tristan a rămas afară, călare, în spatele depozitului, cu revolverul încărcat, în caz că vor încerca să ne înconjoare. Deşi soarele era sus pe cer, noi puteam să ne uităm pe geam la spectacol fără griji, căci nimeni nu ne observa. John îl zăreşte pe Yrunnery. E descoperit şi ar putea fi nimerit cu uşurinţă din poziţia lui John. Sângele şerifului îi clocoteşte în timp ce acesta ridică flinta şi ocheşte. După câteva secunde apasă pe trăgaci şi nimereşte doar pălăria lui Yrunnery, ratarea datorându-se rănii mâinii sale stângi.
Alarmaţi, oamenii lui Yrunnery încearcă să se repoziţioneze însă noi nu le dăm timpul necesar. Eu dobor cu pepper-box-ul cinci inşi iar Văduva Neagră unul. Se vedea că nu ştia să folosească pistolul lui Tristan prea bine. John în schimb nici n-a avut atâta noroc. Prima dată s-a tras asupra lui, s-a ferit graţie antrenamentului profesional, dar gloanţele fentate au făcut nişte cutii grele din depozit să cadă peste mana dreaptă a lui John, imobilizându-l la pământ. Speriată, Văduva Neagră îşi întoarce capul spre el să vadă dacă e teafăr. În acelaşi timp, supărat că nu duce o luptă cinstită şi că are doi adversari, Yrunnery se aruncă prin unul din geamurile depozitului, lăsând-o inconştientă pe partenera noastră. Din acest moment parcă timpul s-ar fi dilatat. Îmi aduc foarte bine aminte totul! În timp ce Yrunnery se ridica şi eu ridicam pepper-box-ul spre el. Eram în avantaj şi mai mult, eram singurul care-l putea opri pe Yrunnery, Văduva Neagră fiind inconştientă, John incapabil să-şi folosească flinta iar Tristan prea departe. Pe când Yrunnery era în poziţie de duel, eu deja îi aveam capul in vizor. Se uita fix în ochii mei când am apăsat pe trăgaci. Şi după ce am apăsat, privirea lui persistă, ochii căprui nu dispăreau din faţa mea. Mai apăs iar şi iar, totul în zadar. Pepper-box-ul s-a blocat sau a rămas fără gloanţe, cine ştie? Îmi amintesc de biciul lui Henry aflat în cureaua mea. Mă grăbesc să îl iau sperând că îl voi putea dezarma, dar Yrunnery mi-a luat-o înainte şi era deja cu mâna pe pistolul său din teacă. Aud un zgomot de foc, închid ochii şi îi ţin strânşi. Aud vocea lui John:
-La naiba! Ce doare! Bine măcar că am nimerit pe cine trebuie!
Îmi deschid ochii şi îl văd pe Yrunnery zăcând mort, iar pe John cu pistolul lui Tristan în mâna stângă. Îl aud apoi pe însuşi Tristan strigând:
-Sunt mai mulţi decât păreau, iar clanul Maka s-a retras. Am face bine să ne retragem şi noi dacă mai vrem să trăim!
Deschid uşa din spate şi îl văd pe Tristan trăgând întruna. Calul meu e doborât. Mă întorc să îl eliberez pe John, iar apoi iau Văduva Neagră în braţe. Fugim repede la cai. Fix in faţa mea, calul Văduvei moare şi el. Tristan continuă să ne acopere. Între timp eu am pus-o pe inconştientă în spatele lui Tristan şi am sărit la rândul meu în spate pe calul lui John. Caii încep să alerge spre Cimitirul Vesel cu noi, toţi patru, călare. Îl aud pe Tristan înjurând în spatele meu. Îl întreb:
-Ai păţit ceva?
-M-au nimerit ticăloşii în picior! Noroc că-i din lemn că de nu murea şi calu' meu! Hahaha!"
-Tată, sigur e o poveste adevă...
-Da! Doar că, ştii tu, aşa sunt western-urile.
-În fine...
"Banda lui Yrunnery nu ne-a urmărit, iar de Maka nu am dat. Drumul glorios spre casă avea să fie greu, căci proviziile de întoarcere ne-au fost înjumătăţite, dar lui John puţin îi pasă. Într-un târziu, se trezeşte Văduva Neagră. Îi povestim totul cu plăcere, iar la sfârşit ne întreabă:
-Dar capul lui Yrunnery l-aţi luat cu voi?
Stăm împietriţi. Văduva a prins mesajul.
-Of! Dacă eram eu trează, aveam şi briciul la mine, în două secunde îl tăiam şi acum eram bogaţi!
-Altă dată, fătucă! Ia mai dă-mi din apa ta!"
-Sfârşit! Cum ţi s-a părut?
-Tată, eu tot nu înţeleg cum ai ajuns tu în vestul sălbatic...
-Simplu! M-am dus pe net şi am accesat site-ul www.the-west.ro!