Povesti de preerie

[DeletedUser]

Pilly Pielita

Mi-amintesc cand bunicul meu cu un singur brat imi spunea povestea criminalului Pilly Pielita, acest nume de la boala lui de piele care o avea pe fata.Acesta a ramas fara brat chiar din acel moment. El era un aventurier vestit, si spunea ca s-a intamplat cam asa:
I-a observat capul afisat in Saloonul "West Villagers". S-a pornit pe urmele lui pt ca era o recompensa de 20.000$ acolo.L-a gasit chiar in mijlocul orasului "Cowmans", in vremea noastra oras fantoma.
L-a provocat onorabil l-a lupta, dar Pilly Pielita a trisat.Veti afla cum chiar acum.
Cand bunicul a intins mana cu pistolul, un alt membru din Cowmans l-a lovit cu maceta peste mana, dar nu l-a taiat complet.Bunicul a tras pana l-a nimerit pe Pilly fix in cap. Celalat a lasat maceta in mana bunicului, bunicul a lasat Derringerul, l-a lovit pe celalalt asa de tare incat i s-a rupt bratul, dar l-a ucis si pe celalat tip.Bunicul a aflat ca celalat dip era Don Jacob, un trisor la poker.
Asa a ramas bunicul fara brat.

 

[DeletedUser13795]

Ceasul de aur

Desi nu rasarise inca soarele, lumina zorilor era suficienta pentru ca cei doi albi sa poata vedea, in timp ce aproape alergau prin tanara padure de arini de pe malul raului.
- Asculta-ma pe mine, Frank baiete! Cand il prind pe paganul ala, ii crestez talpile si-l pun sa alerge pe taciuni incinsi. P-acilea nu umbla oricine ca pe tarlaua lu' tac'su...
- Stiu si eu, John? spuse omul ce purta ochelari. Nu era chiar asa valoros ceasul ala. Doar ca era de la tata!
- Sunt sigur ca vreun nenorocit de indian l-a furat! Si dupa cum ii cunosc eu pe dracii astia, inca e prin zona.
Cel care vorbise ultimul era un om inalt, cu o barba incalcita, murdarita de saliva amestecata cu tutun. Hainele aratau mult mai rau decat cele ale tovarasului sau. Cu pusca in mana dreapta, trase cu stanga de cateva tufe si scoase un oftat de placere.
- De aia esti tu, Frank baiete, un amarat de greenhorn iar eu un om pe cinste. Uite cine-i acilea! Ridica mainile diavole! urla el, indreptand pusca spre un tanar indian ce urmarea un iepure salbatic.
- Unde ai pus ceasul, blestematule? Spune unde! incepu sa urle John, in timp ce indianul se ridicase in picioare, tinand bratele ridicate.
Frank se fastacea pe langa ei, incercand sa baguie ceva de impacare. Se auzi un foc de arma si cand John incerca sa lipeasca teava fierbinte a pustii de pieptul indianului, un tomahawk taie aerul, infingandu-se in teasta albului. Frank mai apuca sa vada ca din tufisuri aparu un alt tanar indian si ca, in cadere, dintr-un buzunar al lui John sari ceva auriu. Apuca ceasul si o rupse la fuga!

 

[DeletedUser]

Desi nu rasarise inca soarele, lumina zorilor era suficienta pentru ca cei doi albi sa poata vedea, in timp ce aproape alergau prin tanara padure de arini de pe malul raului.
- Asculta-ma pe mine, Frank baiete! Cand il prind pe paganul ala, ii crestez talpile si-l pun sa alerge pe taciuni incinsi. P-acilea nu umbla oricine ca pe tarlaua lu' tac'su...
- Stiu si eu, John? spuse omul ce purta ochelari. Nu era chiar asa valoros ceasul ala. Doar ca era de la tata!
- Sunt sigur ca vreun nenorocit de indian l-a furat! Si dupa cum ii cunosc eu pe dracii astia, inca e prin zona.
Cel care vorbise ultimul era un om inalt, cu o barba incalcita, murdarita de saliva amestecata cu tutun. Hainele aratau mult mai rau decat cele ale tovarasului sau. Cu pusca in mana dreapta, trase cu stanga de cateva tufe si scoase un oftat de placere.
- De aia esti tu, Frank baiete, un amarat de greenhorn iar eu un om pe cinste. Uite cine-i acilea! Ridica mainile diavole! urla el, indreptand pusca spre un tanar indian ce urmarea un iepure salbatic.
- Unde ai pus ceasul, blestematule? Spune unde! incepu sa urle John, in timp ce indianul se ridicase in picioare, tinand bratele ridicate.
Frank se fastacea pe langa ei, incercand sa baguie ceva de impacare. Se auzi un foc de arma si cand John incerca sa lipeasca teava fierbinte a pustii de pieptul indianului, un tomahawk taie aerul, infingandu-se in teasta albului. Frank mai apuca sa vada ca din tufisuri aparu un alt tanar indian si ca, in cadere, dintr-un buzunar al lui John sari ceva auriu. Apuca ceasul si o rupse la fuga!

dragut. merita exponentiat

 

[DeletedUser13795]

Matadorul

- Au atacat convoiul! strigă şeriful Bill în timp ce intră alergând în biserică. Cămaşa de flanel îi era lipită de corp din cauza transpiraţiei iar faţa îi era toată roşie. Nu cred că mai ajunge ceva din el la noi, mai spuse el ştergându-şi faţa cu o cârpă mare.
Niciunul dintre cei de faţă nu se obosi să-i răspundă. Preotul, slab, cu ochii ascunşi în fundul capului, mormăia într-una cuvinte rupte din rugăciuni. Se plimba de la altar la primele bănci, de acolo la statuia Sfintei Marii şi înapoi la altar, fară încetare.
Primarul râdea singur, într-o bancă. Îi sărise o doagă imediat după atacul mexicanilor, şi când nu râdea, povestea despre o comoară ascunsă şi ceva piraţi. Avea o barbă deasă, sură, ce-i accentua pomeţii ieşiţi mult în afară şi fruntea lată şi bombată. Extrem de rar, poate o dată pe zi, pentru câteva minute redevenea lucid. Atunci îşi netezea, pe cât putea, hainele rupte şi boţite şi se interesa de starea oraşului. La auzul primelor ştiri îşi pierdea dreapta judecată.
George Cliff, cel mai mare proprietar de pământuri din zonă şi, totodată, cel mai bogat om, stătea ca pe ace. Gras, urmare a unui trai îndestulător, se foia într-una în balansoarul special adus pentru el, de la ferma lui. Între degetele mâinii stângi frământa o bucată de ţigără de foi, neobservând că tot tutunul se vărsa pe podea. Grija i se putea citi pe faţă.
La întrunirea din biserică mai participau şi câţiva proprietari de vite.
Cel mai urât coşmar al acestor oameni le ocupase o parte din oraş şi acum asedia şi restul aşezării. Mânia lui Pablo Matadorul nu cunoştea limite şi nu ierta pe nimeni. Oamenii lui, acei mexicani odioşi, după cum se exprima George, păzeau toate intrările în oraş, ca nu cumva cineva din exterior să le poată da vreo mână de ajutor. Cel mai rău era faptul că nici unul dintre locuitorii oraşului nu ştia cum arată Pablo, ca eventual cineva să încerce să-l ucidă.
Bill se aşeză într-o bancă, în spatele primarului. Muşcă o bucată de tutun şi începu să o mestece, în timp ce îl fixa cu privirea pe Cliff. Furios, scuipă pe podeaua bisericii. Toată vina o poartă George, ar fi spus Bill când mexicanii au sosit în oraş. “ Dacă nu-i ucidea pe cei doi mexicani...” se gândi Bill pentru a nu ştiu câta oară în ultima lună.
În urmă cu o lună, George Cliff a omorât în bătaie, doi argaţi mexicani. Deşi totul s-a petrecut în văzul lumii, nici una dintre autorităţi nu a făcut nimic. Şeriful se gândea la slujba şi casa lui iar primarul şi preotul îşi puteau pierde sursele de venit. Toţi ştiau că banii lui Cliff făceau legea în oraş.
Totuşi, în urma omorului, autorităţile au luat o singură măsură, şi anume, au încercat să muşamalizeze toată afacerea. Dar lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Au început să circule zvonuri despre Cliff, despre faptul că pe lângă cei doi mexicani el ar fi ucis şi alţi oameni, că s-ar culca seara alături de nevestele negrilor de pe plantaţii si altele, tot atât de răutăcioase. Singur, preotul, le-a cerut orăşenilor să înceteze cu aceste vorbe fără căpătâi. Era normal, pentru că primea o groază de bani de la Cliff.
La scurt timp, scandalul a ajuns până la urechile tâlharului Pablo Matadorul. Cele două soţii văduve, împreună cu toate rudeniile, au trecut graniţa şi s-au plâns acestui bandit de drumul mare. Le-a ascultat tăcut, fumându-şi ţigara de foi. Când cele două femei au terminat, el a făcut un semn unui om, ce le-a luat pe femei pentru a avea grijă de ele. “ Vor fi femei bune pentru băieţii mei!” se gândi Pablo, în timp ce-şi aştepta locotenenţii.
- Probabil aţi auzit de faptele acelui porc american. Ne doream de mult o ocazie pentru a interveni şi a le da o lecţie acestor venetici. Ea a sosit! Pedeapsa noastră e una singură: MOARTEA! O moarte înceată, în chinuri, care va fi exemplu pentru toţi albii de pe Rio Grande. Marcus şi Geronimo unde sunt?
- I-a prins potera la Eagle Peak, a răspuns Luka, un african evadat de pe corăbiile cu sclavi. Avea pe umeri două banduliere pline, încă una la brâu şi două Colt-uri la curea. În cizme acea două stilete cu mânerele bătute cu diamante, furate cândva de la vreun moşier.
- Au reuşit să-i spânzure? a întrebat Pablo.
- Nuuu, a răspuns lung şi incisiv Miquel, sfătuitorul lui Pablo. Le-a dat fiecăruia o cireadă de vite şi câte o mie de dolari. Miquel era gras ca un butoi cu praf de puşcă şi batjocoritor ca o maimuţă. Avea, însă, cea mai dezgheţată minte dintre toţi cei 200 de luptători ai lui Pablo.
- Hei, Miquel, aici vorbim de prieteni. Cum îndrăzneşti să râzi de ei? ripostă un tânăr mlădios. Silvio nu se temea de Miquel sau de Pablo. El se temea doar de Dumnezeu, îl iubea şi-L respecta doar pe Dumnezeu, lupta doar pentru lucrarea lui Dumnezeu. Toţi cei care i se opuneau erau şi împotriva lui Dumnezeu şi de aceea trebuiau eliminaţi. Era singurul care, înainte de a porni la vreun jaf îşi făcea cruce.
- Potoliţi-vă! spuse apăsat Pablo. Nu avem timp de aşa ceva. Luka trimite 20 de oameni la Eagle Peak să aducă cadavrele oamenilor. Sper că cei doi au reuşit să scape!
Pablo îi puse pe Marcus şi Geronimo la un loc pentru că nu se prea înţelegeau. Primul era un spaniol înfumurat şi orgolios, al doilea un urmaş din neamul lui Montezuma. Singurul lor punct comun era modul îngrozitor în care îşi săvârşeau atacurile şi măcelurile.


VA URMA​

 

[DeletedUser]

Bai si mergeam eu spre casa cu portofelu in mana stanga imi numaram banii venisem de la un ciubuc.Eram pe o strada intunecata ...si brusc se aude un fosnait in spate...ei ..eu nu il bag in seama ...merg mai departe ..mai aud o plesinutura ...zic ..ba poate o fi vreo pisica ,caine cautand prin gunoaie.Ei bine s-a auzit si a treia oara dar de data asta s-a auzit un urlet ...m-am uitat in spate era o gașcă de pusti fugarindu-ma cu bate de baseball si cu alte crengi ...ei bine eu am fugit ...si am ajuns intr-o infundatura.Ei ma alergau si deodata am facut un wallflip si am sarit peste ei ...am fugit ..spre casa ei erau tot dupa mine ...a aparut unu inalt tare de vreo 2.05 metrii ( eu am doar 1,70 ) si s-a pus in fatza ...cica : -Ba da-mi banii ca iti dau una te laşân !..ei bine ..eu am scos portofelul gasca de pusti era in spate ..eu m-am prefacut ca ii dau portofelu cu mana dreapta si cand colo...am schimbat portofoleu din mana dreapta in stanga si i-am fript un pumn in nănău...de m-am ales prin cu muci pe mana si el spunea ca i-am spart arcada ei bine...am fugit mai departe si am ajuns in fata blocului unui prieten ca sa-i fac sa creada ca e blocu meu si era interfon la usa ...si nu aveam cum sa deschid usa fara sa incetinesc ...ei bine eu m-am suit pe burlan pe o fereastra si apoi pe acoperis ...m-am pisat pe ei de sus si apoi am fugit pe acoperisuri pana la mine acasa )

Daca nu credeti povestea inseamna ca ori e vis ori e inventata ...si scuzati daca am folosit limbaj vulgar..dar nu avea farmec fara

 

[DeletedUser]

Ei copii,sa va spuna tata o poveste despre un pistolar,numit Willi cel Viteaz
Willi pleca inspre west,dupa ce isi lua ramas bun de la parinti si fratii sai,cand ajunse in West City,o hoarda de banti furau tot in cale,toata lumea era in case si in crasma,numai Willi era pe afara,unul dintre banditi,numit Ochi de Soim cel Negru scoase peackemakerul din teaca,cand sa il impuste pe Willi,cazu jos,dobarat de un glont din Revolverul lui Willi,care era desigur un tragator foarte bun.Cnd sa fuga banditi,iaca si generalul cu armata isi facuse aparitia,cand la vazut pe Willi la si recrutat in armata.Acum era si Willi recrut,terminase testele si devenise soldat,dupa zece lupte a primit rangul de Capitan,pentru ca daoborase toata armata inamica,fara ca un soldat sa se aleaga cu vreo zgarietura.Eh acui' acu' Willi cazuse intr-o raceala zdravana,de cand cazuse in Lacul de Argint,dupa trei zile isi revenise,dar armata nu-i viata usoara,numai ce scapase de raceala ca numai ce se duce iar la razboi,cand il termina si pe acesta,rangul de General e al lui,ajunse la inima fetei primarului din Soldier City,dar si el o pusese la inimioara lui,pana la urma cei doi se casatorira,Willi si cu sotia sa Maria plecara amandoi la razboi,unde nascura un baiat frumos frumos,si Willi statu 10 ani acasa,pe cand Westul era al Armatei Americane,

 

[DeletedUser13795]

Matadorul partea II

***​

Un cavalerist a ajuns, cu uniforma sfâşiată şi plin de sânge, în centrul oraşului asediat. Imediat a fost dus în faţa şerifului Bill. Făcea parte dintr-un detaşament ce trebuia să asigure paza unui convoi ce venea de pe Coasta de Est. Proprietarul convoiului era fratele lui George Cliff, Dominic. La fel de bogat şi de ygârcit ca George, Dominic făcea în fiecare an o călătorie spre vest ducând cu sine cât mai multe obiecte de preţ. Îi plăcea să stârnească invidia tuturor.
Când a înţeles că oraşul şi fratele său sunt asediaţi, a fost pre târziu. Oamenii lui Pablo i-au jefuit şi au lăsat în viaţă doar două persoane: pe Dominic şi pe cavalerist. Toată prada a fost vândută negustorilor spanioli.
- Şerifule, aproape că strigă George, după ce a ascultat povestea soldatului, îţi ordon să scoţi oamenii din oraş şi să ataci tabăra bandiţilor.
- Nu sunt de accord cu aşa ceva, strigă unul dintre ceilalţi proprietari. Mergem la moarte sigură. Nu avem nici o şansă să-l ucidem pe Pablo. Să nu uităm că îi are lângă pe el şi pe Marcus şi Geronimo, acum e şi mai puternic.
Ultima propoziţie a fost aruncată doar pentru a-l provoca pe Bill. Acesta i-a scăpat pe cei doi la Eagle Peak. Acolo, jos în canion, pe una dintre acele cărări înguste, i-a prins în ambuscadă Bill. Prima dată le-a strigat celor 20 de bandiţi să se predea dar, drept răspuns, aceştia au început să tragă. Cu calm, Bill şi oamenii lui, i-a rănit pe tâlhari şi-i captură. Doar pe Marcus şi Geronimo i-a scăpat. Asta s-a întâmplat înainte de afacerea cu cei doi mexicani.
- Ia mai lasă-mă în pace! se răsti Bill. Credeţi că voi făceaţi mai bine ca mine? Propunerea domnului Cliff este “ bună”, dar mă întreb dacă şi proştii de afară o vor împărtăşi.
Dar lui Bill îi era frică de George şi de aceea i-a dat dreptate. În sinea sa, ştia că o astfel de mişcare însemna sinucidere.
Oraşul, închis pe trei părţi de pereţi uriaşi de stâncă, se deschidea spre preerie pe o singură parte. Albii au lăsat marginea oraşului bandiţilor şi au baricadat străzilr ce duceau spre centru. Erau, în total, vreo 200 de inşi. Mâncarea trecea repede. Panicaţi, îşi şopteau între ei zvonuri cum că guvernul le-ar fi trimis 500 de cavalerişti în ajutor.
- Nu-mi pasă de netrebnicii ăştia, lătră Cliff. Nu-i dau nici o para chioară şacalului de Pablo. Vreau să porniţi imediat un atac asupra mexicanilor!
- Poate că nu ar fi rău să încerci Bill, adăugă preotul, linguşindu-se pe lângă George.
- Dar oamenii nu ma vor asculta, se îmbufnă şeriful.
- Să mai trimitem o scrisoare autorităţilor, a propus careva.
- Pe dracu’ scrisori! ţipă Cliff. Nici una nu a ajuns. Toţi sunteţi nişte lepre ce îmi mănâncă averea. Vreţi să mă vedeţi sărac doar ca să vă salvaţi voi pielea. Aţi fi în stare să mă predaţi lui Pablo. Ei bine, puişori, aflaţi că atâta timp cât eu şi avera mea trăim, nimeni nu se va atinge de mine.
Rostise aceste vorbe mult prea tare, dar toţi cei de faţă cunoşteau acest adevăr. Dacă orgoliul nu i-ar fi obligat să lupte contra mexicanilor, l-ar fi ucis pe Cliff.
De cealaltă parte a baricadei, Pablo pornise cu aceeaşi idee. Îl vroia, la început, doar pe Cliff. Dar, după începerea atacurilor, albii au început să se răzbune pe peonii mexicani în văzul tuturor. Îi umileau şi-i chinuiau. Atunci Matadorul s-a hotărât să se răzbune pe întregul oraş.
După o lună de atacuri zilnice şi 30 de oameni pierduţi, Pablo a reuşit să captureze câteva case şi şcoala. Aceasta din urmă a fost transformatăîn cartier general.
- Pablo, lasă-mă să atac o singură dată Mainstreet-ul cu toată forţa de care dispunem, se rugă Geronimo. În cel mult două ore îţi aduc capul lui Cliff.
- Eşti un greenhorn prost, i-o tăie brusc Miquel. Cum o să desfăşori 200 de luptători călări pe o stradă lată de 20 de metri? Albii o să ne împuşte ca pe curcani. Nici nu o să ajungem la baricade. Am avea nevoie de viclenie şi isteţime, dar ducem lipsă acum.
Marcus scuipă, prin geamul spart, în faţa şcolii.
- Mai slăbiţi-mă cu toată vorbăria asta, strigă el. Parcă am fi nişte nenorociţi de lucrători de la puţurile cu petrol şi nu proscrişi fără nimic de pierdut. Să-i şantajăm pe războinicii navajo, să-i atace pe americani de pe stânci. Dar, stăm şi povestim ca nişte gringos fricoşi şi nu trecem la fapte.
- Tăcere! urlă Pablo. După ştiinţa mea, sunt încă şeful vostru. Eu hotărăsc ce facem, s-a înţeles? Dacă nu vă convine puteţi să mergeţila dracu’! Ce ziceţi?
Îşi plimbă privireas ărin încăpere, pregătit să scoată pistolul. Nici unul nu schiţă nici un gest.
- E bine că am lămurit lucrurile. Acum vom începe adevărata pedepsire a albilor. Miquel, diseară, mergi cu porcul de Dominic Cliff la şerif şi-i ceri o răscumpărare de zece mii de pesos. Dacă nu-ţi dau pe loc a zecea parte din bani îl împuşti pe bogătaş în picior. O să-i învăţăm minte!
- Îmi place cum gândeşti, a spus Miquel. Dar, mi se pare mie sau ţi-e frică de ei?
- Mie nu mi-e frică de nimeni, spumegă Pablo.
- Ar trebuie să-ţi fie frică de Dumnezeu, căci El te vede. Aroganţa şi înfumurarea ta îl înfurie şi la Judecată nu vei primi nici un loc ăn Rai, comentă Silvio.
- La dracu’ cu tot raiul vostru! Dar tu ai voie să ucizi? se burzului Marcus.
- Eu ucid păcătoşi, în numele Domnului!
- Du-te dracului, mormăi Pablo.
Miquel zâmbea, mulţumit de cearta ce se iscase. Luka lipsea de la întrunire, oamenii lui erau de pază.
- Şi dacă îi dau a zecea parte, ce facem cu albul? Sparse liniştea Geronimo.
Ura lui faţă de toţi albii îl obliga să nu-i spună pe nume lui Cliff. Pentru el, toţi aceşti invadatori erau la fel, dar în momentul acela pe americani îi ura cel mai mult.
- Nu-mi vor da nici un pesos până când nu-şi văd omul rănit, concluzionă Miquel.

Va Urma

 

[DeletedUser13795]

Matadorul

Pablo se pregăti să spună ceva, dar un mexican, plin de praf şi sânge, izbi uşa de perete. Cu ochii măriţi de groază striga ceva de neînţeles. Abia a treia sau a patra oară, cei din încăpere au înţeles mesajul:
- L-au prins pe Luka! L-au prins pe Luka!
- Unde? Când? Cum? au sărit întrebările.
- Adineaori, când se afla în cealaltă parte a oraşului. Avea trei oameni cu el, dar indienii erau pe puţin 20.
- Stai puţin, strigă Pablo mai tare decât ceilalţi ca să se facă auzit. Ai spus că au fost “ indieni”?
- Da! Cred că erau navajo. Doar ei umblă prin aceste locuri.
- Nu se poate! exclamă Pablo. Oare indienii să se fi dat...
Dinspre oraş veni un strigăt războinic. Apoi un altul, iar când tâlharii au ieşit, se auzeau deja zeci de astfel de strigăte. Pe baricada principală erau zeci de albi ce-şi agitau, furioşi, armele. Pablo le făcu un semn oamenilor săi, să nu tragă. Pe acoperişul unei clădiri se ridica o spânzurătoare. Era aproape gata.
- Pe celelalte baricade sunt indieni, îi spuse Marcus lui Pablo.
- Imposibil, scrâşni acesta. Dacă lor le trebuie ajutoare, eu le voi arăta că îi cuceresc şi fără un căpitan.
Printre tovarăşii lui Luka s-a stârnit imediat rumoare. Africanul avea sub comandă 50 de tâlhari, pregătiţi tot timpul să schimbe loialitatea faţă de Pablo cu cea faţă de şeful lor. Câteva măini s-au îndreptat spre tocurile pistoalelor şi în jurul lui Pablo au apărut mai multe persoane. Unul dintre ei şi-a scos maceta şi-l privea ameninţător pe Matador.
- Ce înseamnă asta, şacalilor?
- Ai spus că nu ai nevoie de Luka şi că îl laşi în mâinile lor, spuse un spaniol pe nume Valentino.
- Nu asta am spus! Sunteţi nişte proşti! Ascultaţi-mă! Îi vom învinge înainte ca acea sperietoare de albi să fie terminată şi vom avea grijă ca porcii ăia să primească ceea ce merită.
Tensiunea se risipi pe moment, tabăra americană reintrând în atenţia lor.
Prinderea lui Luka de către americani strânise în sufletele lor noi speranţe. Fiecare considera că prizonierul era garanţia că ei vor scăpa teferi. În schimb, conducătorii îşi doreau altceva.
- Vreau să-l daţi pe negrul ăsta nenorocit pentru Dominic, tuna Cliff. Acum, fără nici o discuţie în plus!
- Să luăm o recompensă pe el! Piraţii vor pleca atunci! Ah, comoara va fi a noastră! Spune, bucătar al piraţilor, cât valorezi.
- Taci, nebunule! Ce vrei să faci cu recompensa? Să cumperi elixire de la şarlatani? se stropşi George.
Şeriful îşi mesteca liniştit tutunul. Scuipă departe, peste prima bancă, ca şi cum ar fi scuipat pe întreaga discuţie.
- Vă certaţi degeaba. Chiar acum ajutoarele mele înalţă o spânzurătoare. Pe ceilalţi trei bandiţi îi vom împuşca!
- Nu, nu, nu! ţipă preotul. Sunt prizonierii domnului Cliff, căci el i-a prins. Doar dânsul poate decide ce se întâmplă cu aceştia. Iar eu susţin varianta dânsului, căci şi lui Dumnezeu îi place când viaţa unui creştin este salvată. Toată lumea ştie că domnul Dominic e un creştin de vază!
- Majoritatea decide, şerife Bill! Diseară mergem şi facem schimbul. Apoi o să scăpăm noi şi de acest jegos pe nume Pablo.
Tot George a venit şi cu ideea de a-şi deghiza oamenii în indieni. Înarmaţi cu tot felul de topoare şi puşti, făceau o gălăgie grozavă peste tot unde erau aşezaţi. În câteva locuri din oraş, s-au apropiat de bandiţi şi-au tras asupra lor, dar fără a răni pe vreunul.

***

Soarele apunea, transformân cerul într-o spuză de cărbuni încinşi. Călăreţul ce înainta pe Mainstreet avea o umbră lungă şi diformă. Târa după el un om cu mâinile legate, cu hainele prăfuite şi rupte. Călăreţul opri în faţa baricadei şi strigă într-o engleză stricată.
- Ieşiţi afară!
Un alb se arătă lângă spânzurătoare. Din spatele unei puşti încărcate, întrebă:
- Ce vreţi?
- Am venit să vă propun un târg: Cliff al nostru pentru Luka şi ceilalţi trei prizonieri! i-a răspuns mexicanul călare.
Înalt, deşirat, plin de cicatrici şi ciupit de vărsat, mexicanul Valentino trebuia să inspire frică celor din spatele baricadei.
- Vă bateţi joc de noi? Vi-l dăm doar pe Luka iar voi ni-l daţi pe domnul Cliff şi vă căraţi de aici!
- Oferta noastră e cât se poate de clară. Acum am să număr până la trei şi dacă Luka şi cei trei nu apar pe baricadă, nimeni nu va mai ieşi viu din acest oraş.
Nu a apucat bine să numere până la trei că de pe baricade au fost aruncate patru corpuri. Chiar dacă erau mutilate, Valentino îi recunoscu pe cei trei tovarăşi. Calul, speriat, tropăia în jurul morţilor.
- Nenorociţilor, v-aţi semnat sentinţa la moarte. Îl veţi primi şi pe Cliff, dar când o să-l vedeţi o să vă blestemaţi soarta. Descălecă şi legă cele patru leşuri de cal şi porni în galop spre şcoală.

Va Urma

 

[DeletedUser13795]

Matadorul

Pablo a urmărit întreaga scenă de la distanţă. A văzut şi cum au fost aruncaţi cei patru morţi şi cum asediaţii i-au refuzat oferta. Scrâşnea din dinţi de furie. Capul i se învârtea şi simţea că toată tequila băută îi stătea în gât.
- Ce vrea să însemne asta? întrebă el, apăsat.
- I-au aruncat de dincolo. Cred că i-au omorât cu mult înainte să mă duc acolo. Am făcut totul aşa cum ai zis. Le-am spus că...
- Cine naiba te-a întrebat ce crezi? Ţi-am spus să-l aduci le Luka viu şi tu ce îmi aduci? Patru morţi! VIU! Înţelegi ce îţi spun? Pleacă din faţa mea! Spui că-l slujeşti pe Luka dar nu ai fost în stare să-ţi salvezi comandantul. Pleacă! Iar voi, ticăloşilor, voi veţi muri mai repede decât credeţi. Şi amintirea voastră o voi şterge de pe acest pământ. Nimic nu va rămâne din voi. Nici la Judecata de Apoi nu veţi fi chemaţi!
Îl chemă pe Marcus şi-i dădu ordine precise. Răbdarea lui a ajuns la final.
La miezul nopţii, oraşul fu străbătut de ţipăte neomeneşti. De departe, din preerie, le răspunse urletele şacalilor. Speriaţi, copiii s-au ghemuit lângă mamele lor.
Din turla bisericii, de lângă clopote, George Cliff se uita neliniştit spre şcoală. Bill urca şi el scara în turn, înjurând şi blestemând.
- Ce dracu’ fac nebunii ăia? Cine tot ţipă?
- Îl torturează pe Dominic. Sălbatecii ăia îi fac ceva extrem de dureros. Uite, acolo, unde e focul ală mare.
Vocea, la fel ca şi bărbia îi tremura. Chiar dacă Bill nu putea să vadă prin întuneric, ştia că George avea ochii plini de lacrimi.
Pablo le-a ordonat , în amurg, lui Marcus şi bandei lui să caute o căldare uriaşă. După ce se lăsă întunericul, au făcut un foc mare, în faţa şcolii. Pe nişte cărămizi, au aşezat căldarea, deasupra jarului, plină cu apă. Apoi au construit un fel de scripete, cu care îl tot scufundau pe Dominic în apa clocotindă. La lumina flăcărilor, pielea albă, devenită şi mai albă în urma contactului cu apa fiartă, lucea într-un mod straniu. Când au ajuns să-l scufunde până la brâu pielea i se lua de pe picioare şi atârna în fâşii lungi. Dominic mai scotea doar gemete slabe. Supliciul se termină căci ţipetele pe care se porni să le scoată creau exact efetul dorit de Pablo.
A doua zi, George îşi plângea soartaşi se certa, pe el însuşi, pentru faptul că i-a ucis prea uşor şi repede pe mexicani. Drăcuia pe toţi oamenii pe care-i întâlnea.
- Blestemat să fii pe veci, Bill, strigă el de departe. Şeriful tocmai ieşea de la “ Saloon” şi se pregătea să meargă la biserică pentru consfătuire.
- Şi de ce, mă rog?
- Pentru că tu m-ai pus să-i spânzur pe tâlhari, în loc să-i chinuim sau să cerem o recompensă.
- Erau ai tăi, trebuia să ai grijă de ei, i-a răspuns cu nepăsare şeriful.
- Când o să se termine cu toate astea, o să te...
Dar bogătaşul nu reuşi să-şi termine vorba că a fost întrerupt de strigătele unui luptător de pe baricade.
Pe Mainstreet veneau doi oameni. Un mexican şi un alb. În spatele celor doi, zeci de puşti şi de pistoale stăteau îndreptate înspre albi. De pa acoperişuri, alţi tâlhari ţineau americanii sub ameninţarea puştilor.
Simţind pericolul, preotul adună femeile şi copii, şi-adăposti în biserică. Sub altar era o trapă ce dădea într-o pivniţă. Credea că acolo va fi însiguranţă.
Mexicanul s-a ridicat în şa, şi cu o atitudine arogantă, strigă către americani:
- Pablo şi-a mai potolit mânia şi doreşte să vă dea libertatea. Cu o condiţie: toate persoanele de parte bărbătească o să fie luaţi ca şi sclavi. Femeilor le va purta de grijă. Fraţii Cliff vor avea parte de o judecată dreaptă.
- Nici nu ne gândim, strigă Bill.
- Facă-se voia voastră, le-o întoarse mexicanul.
Se răsuci spre Dominic, ce părea mai mult mort decât viu, şi cu maceta îi reteză mâinile. Sângele ţâşni în praful fierbinte. Albul a scos un urlet lung, capabil să bage în spărieţi chiar şi pe cel mai curajos dintre oamenii lui Bill. Mâinile, extrem de roşii în urma “ spălării”, se rezemau de câteva dintre fâşiile de piele de pe picioare. Mexicanul rânjea sinistru, învârtind calul în jurul condamnatului. Nici unul dintre albi nu îndrăznea să se mişte. Deodată se opri în spatele lui Dominic, şi-i reteză capul. Gâtlejul, prin care zvâcnea sângele, scotea un zgomot nedefinit. Înfipse maceta în capul retezat şi o aruncă peste “ zidul alb”. În zbor, capul s-a desprins şi a luat o dorecţie diferită, spărgând geamul unei case. Mexicanul galopă înspre tabăra tâlharilor din parte lor venind înspre albi un zid de râsete drăceşti. Pe corpul lui Dominic se aşezau roiuri de muşte.
George Cliff înnebuni, pur şi simplu. Văzuse spectacolul groaznic din turla bisericii. Când mexicanul se întoarse spre ai săi, el a început să strige “ La atac! La atac!”. Şeriful simţi imediat moralul ridicat şi ura din sufletul propriilor oameni şi a ordonat ca toţi să se îndrepte spre baricada principală. Dar, imediat a înţeles greşeala comisă. Era însă prea târziu.

Va Urma

 

[DeletedUser]

povesti de preierie???
aici sunt povesti de Eminecu)

 

[DeletedUser13795]

Matadorul

Pablo le-a descoperit vicleşugul cu indienii şi s-a gândit să recurgă şi el la un şiretlic. A pus câţiva oameni să aşeze puşti şi pistoale descărcate în faţa baricadei principale. Cu cei mai mulţi dintre bandiţi s-a dus pe cele două străduţe laterale, nepăzite. Când a auzit primele focuri trase de americani, a dat semnalul ca cele două baricade mai mici să fie cucerite. Le explicase mai înainte că, de îndată ce americanii vor vedea că au fost prinşi în capcană se vor repezi pe strada principală. De aceea era important ca majoritatea dintre bandiţi să fugă înapoi în tabără.
Când un american a tras primul foc, mexicanii au răspuns cu o salvă de tun. O parte din “ Saloon” s-a năruit. Un peon de-al lui Cliff a mers şi l-a înştiinţat pe Bill că redutele secundare au fost cucerite de inamic şi că acesta înainta cucerind casă după casă. Imediat, o bucată de mână desprinsă din fostul ei proprietar, îl lovi pe Bill peste faţă. Era dosul pălmii. O ghiulea îl lovise pe ghinionist în cap. De după un colţ a apărut Geronimo împreună cu alţi bandiţi împuşcând în dreapta şi-n stânga. Bill l-a ochit cu grijă dar un glonte i-a străpuns capul. Silvio l-a ucis în numele Domnului! Pablo a venit dinspre tabăra lor şi s-a suit cu calul peste baricada principală. Şi-a golit pistoalele în adversari, făcându-şi cale liberă spre centrul aşezării. Îl vroia pe George şi ţinea în mâna dreaptă un lasou.
Miquel şi Marcus se ocupau de oamenii lui Cliff. Aceştia s-au baricadat în clădirea şerifului, ce avea o temniţă zidită. Erau bine înarmaţi şi cu fiecare clipă, tot mai mulţi albi se refugiau acolo. Mexicanul ce-l omorâse pe Dominic împingea micul tun către închisoare, dar capul i se rostogoli de pe trup. Cliff s-a răzbunat, dar nu a apucat să simtă gustul răzbunării. O funie fierbinte îl trăgea de gât. Nu i s-a împotrivit căci a crezut că era unul dintre ai lui, dar când s-a întors şi a văzut faţa lui Pablo, a înţeles pe loc că acesta era duşmanul lui.
- Nu mai trageţi! strigă Matadorul.
- Dar în închisoare... a încercat să-i explice Marcus!
- Lasă, că-i vom prăji puţin, a spus Matadorul în timp ce se îndepărta.
După miezul nopţii, o bubuitură uriaşă a zguduit oraşul. Câţiva dintre mexicani au ridicat capetele, să vadă dacă sosea ploaia. Dar nu era ploaia. Oraşul era stăpânit într-o parte de flăcări. Pablo a ordonat ca lângă zidul din spate al închisorii să fie puse câteva butoiaşe cu praf de puşcă. Ca cei din încăpere să nu prindă de veste ce se întâmplă, câţiva mexicani trăgeau în continuu asupra lor. Când totul a fost gata în spate, au aruncat lemne şi au împins căruţe în faţă, ca nu cumva “ şoarecii” să scape. Au aprins casele din jurul închisorii iar Pablo a aprins fitilul butoaielor. Sub forţa exploziei zidul greu al închisorii s-a dărâmat. Tavanul a căzut peste oamenii dinăuntru. Nici unul nu a apucat să iasă afară. Dis de dimineaţă, pe locul închisorii se mai vedeau doar cărămizi, lut ars şi oase. Toată zona avea un aspect macabru.
Pablo a intrat călare, cu un aer triumfător, în biserică. Era înconjurat de căpetenii şi-n spatele lor se aflau tâlharii. Cliff era purtat în lanţuri.
Un mexican a spart, fără să vrea, trapa de la beci. Când s-au uitat înăuntru au văzut o mulţime de ochi ce le cerşeau milă. Matadorul a pus toate femeile şi toţi copii într-un convoi şi i-a trimis peste graniţă, sub escortă. Preotul se tânguia şi-l linguşea pe Pablo, spunându-i că el i-a ţinut tot timpul partea şi că a fost omul lui. Mexicanii râdeau în hohote. Deodată, gălăgia a fost curmată de o împuşcătură. Apoi încă una şi încă una. În total au fost şase. Corpul lui Pablo le-a primit pe toate.
Cel care a tras era primarul. Pierdut în nebunia lui cu piraţi, a crezut că dacă-l împuşcă pe un bărbos scapă de toţi.
- Să-l torturăm! strigă gloata, încă însetată de sânge.
Cu ultimele puteri, Pablo l-a desemnat pe Miquel ca şef al bandei. Celelalte căpetenii au fost de accord că aceasta era cea mai bună alegere.
Primarul a fost fript la proţap, cu hainele pe el. Cliff şi preotul au trebuit să-l mănânce apoi. Cei doi au murit în timpul nopţii, în timp ce-l mâncau. Cliff avea un lichid verde în gură iar preotul avea ţărână.
După o săptamână, în care banda a jefuit întreg oraşul, vestea că un detaşament al armatei americane se apropia de oraş i-a făcut să o ia din loc. Ultimii au rămas Miquel cu câţiva bandiţi ca să dea foc întregului oraş. Apoi au plecat!


SFÂRŞIT

 

[DeletedUser]

intr-o zi se intalneste vulea cu lupul
buna lupule ce faci ?
da ia ma duc la pescuit,nu vi si tu ?
no hai ca vin..
si au pescuit pana a inghetat lacul )
SFARSIT :d

 

[DeletedUser13795]

Idolul de aur

Idolul de aur


Pe una din nenumăratele văi din Munţii Stâncoşi, un nou orăşel luă fiinţă, în timpul “ febrei” aurului. Prospectorii şi-au ridicat colibe pe marginea râului, dar familiile ce i-au urmat au alcătuit o aşezare puţin mai sus faţă de apă. În scurt timp, micuţa aşezare s-a transformat într-un târg pe cinste, cu stradă principală, cu străduţe desfundate, cu şerif, “ Saloon” şi magazin universal. Sosi chiar şi un reverend pentru a păzi sufletele nefericiţilor pierduţi în goana după aur.
Reverendul Tim Murray, englez după locul de naştere, îşi ridica cât mai sus hainele lungi, ca să nu le mai târască prin noroi. Scurta ploaie de dimineaţă transformase tot praful de pe străzile oraşului într-o groapă imensă de noroi moale. Căznindu-se şi rugându-se neîncetat, trăgea de cizmele din piele de căprioară, capturate de urât mirositorul noroi. Dar lupta era departe de a se termina. Pe spate, se stropise de sus până jos. Chiar mai mult, un cal ce trecea în galop pe lângă el, îi aruncă o bucată de noroi direct în obraz. Dar reverendul nu se supără şi nu blestemă ci se şterse cu o batistă mare, curată. În faţa “ Saloon”-ului îşi lovi de câteva ori cizmele de podeaua de lemn şi intră jovial.
- Pace vouă! strigă Tim, făcând un gest larg de salut către toţi cei din încăpere.
- Ce vânt te aduce pe aici părinte? întrebă barmanul, în timp ce ştergea absent un pahar. Azi nu prea avem muşterii.
- Un păstor îşi veghează oiţele şi ziua şi noaptea. Trebuie să fiu alături de oiţele mele ca nu cumva şacalii să le atace şi să le omoare.
- De ce nu merge părintele direct la bârlogul şacalului? întrebă un bărbos pufnind în râs. Ceilalţi oameni râseră cu poftă.
- Şi unde are, fiule, şacalul ăsta vizuina?
- Păi, părinte, e vorba de Christopher Flynn. Dar, ai grijă, se pare că e în cârdăşie cu Dracul..., mai strigă bărbosul. Dar reverendul Tim era plecat şi se războia cu noroiul şi nu mai reuşise să audă şi ultimele cuvinte.
Christopher Flynn a fost unul dintre primii oameni ce s-au aşezat în acea vale. Dar nu şi-a adus familia, asta dacă avea pe undeva vreo familie. Trăia singur, într-o casă de bârne. Toată ziua muncea în râu, cu puşca aşezată la câţiva paşi de el. Nu agrea pe nimeni şi orice încercare de încălcare a proprietăţii o pedepsea cu câteva focuri de armă. Nimeni nu a reuşit niciodată să afle cât aur a reuşit Christopher să strângă. Niciodată nu mergea în oraş. Când reverendul a ajuns în oraş şi a auzit de cazul acesta a concluzionat că un om poate trăi în sălbăticie doar dacă îşi vinde sufletul Necuratului. Şi tot atunci şi-a propus să se ocupe de această oiţă rătăcită dar nu a avut ocazia până în acea zi.
Lac de sudoare din cauza efortului făcut pentru a ajunge pe terenul lui Flynn, Tim se uită îngrijorat peste nişte tufişuri. Cunoştea reputaţia de om al armelor atribuită lui Christopher Flynn.
- Domnule Flynn! Domnule Flynn! strigă el cât putu de tare. Sunt reverendul Murray! Aş dori să discutăm puţin. Vin cu gânduri paşnice.
Dibui o cărare puţin umblată şi începu să coboare spre rău. După câţiva paşi privi în urmă, instinctiv, şi o puşcă i se propti în piept.
- Ce vrei de la mine? îşi burzului barba roşcată Christopher. Nu-ţi dau nici un ban. Pleacă de pe proprietatea mea!
- Domnule Flynn, nu am venit pentru bani. Dar pune arma jos, pentru numele lui Dumnezeu. Ai devenit un adevărat sălbatic de când locuieşti aici. Te îndepărtezi de Dumnezeu, zău aşa! Ce crezi că ar spune strămoşii tăi irlandezi când ar vedea că ţi-ai pierdut farul călăuzitor. Dragostea faţă de Domnul nostru nu poate fi înlocuită de nimic. Uită-te cum arăţi! Eşti doar piele şi os. Hainele ţi-s rupte, părul te-a cucerit cu totul, eşti mai murdar decât un animal. Cred că nici rugăciunile nu ţi le mai spui! Ăsta-i un mare păcat! Dar spune-mi, ce te-a răpit cu atâta putere încât ai uitat de tot şi toate?
Fără a scoate nici un cuvânt, Christopher Flynn păşi pe lângă reverend şi-i făcu un semn să-l urmeze. După câteva minute aproape că alergau amândoi. Când au intrat în cabana lui Flynn, reverendul era la fel de murdar şi cu hainele la fel de zdenţuite ca tovarăşul său. Acesta se îndreptă spre o cutie de lemn, descuie, îşi afundă mâinile şi scoase ceva greu, ţinând cu ambele palme. Reverendul îşi ţinu respiraţia când văzu bulgărele de aur de mărimea unui cap de copil. Îl luă, îl pipăi, îl ciocăni, îl netezi, ba chiar şi-a lipit buzele de el.
În lumina puternică a amiezii, în cabană se vedeau doi oameni ce parcă aveau crescute guri de şacali din care se vedeau colţi nesătui. Dar se poate să fi fost doar iluzii, căci animalele nu se închină unor idoli de aur.

 

[DeletedUser]

Tari povestile chiar imi plac...as spune si eu dar momentan sunt in lipsa de ideei...

 

[DeletedUser14477]

Intr-o dimineata racoroasa, plin de praf si cu un gust amar de la tequilla bauta cu nesat cu o zi inainte, Johnny se ridica de langa cal, isi verifica pistolul, apoi ii trage bietului animal un glont in cap. Isi ia geanta cu banii furati, amintindu-si vag cum se intamplase sa puna mana pe ei.
Pleaca spre orasul care se afla la vreo 2 mile distanta.
Ecoul impuscaturii a alarmat cativa trecatori, din fericire, cele 6 gloante care i-au pus la pamant i-au linistit. Cand jefuia cadavrele, o amintire ii tulburara mintea, masacrul in care si-a pierdut sotia si copii. De atunci Johnny umbla singur, ca turbat, omorand orice om ce se apropie de el...si totusi un gand nu-l lasa niciodata...vorbele sotiei, pe jumatate moarta, tinundu-si pruncii in brate""Sa nu ajungi ca ei!".
Ajuns in oras, un copil ii iese in intampinare, apoi se retrage fastacit...alt gand ii rasare in capul tulburat de multa ura si alcool:"Poate mucosul e copilul unuia pe care l-am trimis adineaori pe campiile vanatorii...". De obicei nu intra in saloon, dar astazi i se pare o idee buna sa mai auda povestile unor ametiti...

Urmatoarea dimineata il prinde la vreo 20 de mile spre sud...

 

[DeletedUser]

Prin preerie

Coborand de pe cal Joe se indrepta spre saloon.
In saloon, stand dupa bar, se afla Smith, barmanul.Ochii lui micuti scanteiasera la vederea lui Joe.
Joe se apropie de barman si comanda:
-O sticla de whisky.
-Imediat, raspunse rece Smith.
Joe puse bani pe masa, puse sticla in rucsac si plecase din saloon.Legase rucsacul de cal si se urca pe mustang.
Statea in sa dar nu-i dadea pinteni calului.Scoase un bilet din buzunar si incepuse sa citeasca:

Henry,

Iti trimit aceasta scrisoare ca sa iti pun ca am iesit din inchisoare.Vin dupa tine.N-am uitat ca din cauza ta am ajuns in inchisoare.

Al tau dusman,
John

Joe plecase deja din oras si ajunsese in preerie.
Oare va reusi Joe sa-l salveze pe vestitul westman Henry Turner?

 

[DeletedUser16869]

Granita Cu Iadul

In orasul "Big Whisky" traiesc oameni obisnuiti care incearca sa duca o viata normala. Cowboy-ii incearca si ei sa-si castige existenta. Seriful Little Bill mentine ordinea folosind violenta atunci cand este nevoie. Prostituatele din oras se descurca si ele cum pot. Insa la un moment dat una dintre ele este ucisa de cativa cowboy. Nemultumite de dreptatea facuta de serif, prostituatele ofera recompensa pentru prinderea criminalilor. Aceasta recompensa il atrage pe tanarul pistolar The Schofield Kid, precum si pe batranul ucigas William Munny. Initial acesta renuntase la "meserie" de dragul sotiei sale, dedicandu-se familiei si mai ales celor doi copii ai sai. Cand sotia sa il paraseste, viata la ferma devine tot mai grea si de nesuportat. Asa ca ia legatura cu vechiul sau partener, Ned, isi pregateste calul si pleaca sa ucida inca o data, incalcand linia dintre eroism si rautate, om si mit.

<3W Va Urma...

 

[DeletedUser13795]

Jaful din Colorado

Jaful din Colorado



Tim se uita nepăsător la trenul ce pufăia jos, în vale. Locomotiva abia se mişca, de parcă norul acela imens de abur ce o învăluia o ţinea pe loc. Dar Tim ştia că trenul mergea atât de încet din cauza urcuşului. Acea zonă de cale ferată era perfectă pentru atacarea trenurilor.
Banda lui Tim era poreclită de presa din două state Controlorii. La primele jafuri s-au costumat cu toţii în indieni apaşi dar cei care au supravieţuit au dus vestea că apaşii ce atacau trenurile erau foarte albi şi mult prea păroşi. Tim şi toţi ceilalţi au renunţat la costumaţie şi au atact trenurile în hainele lor obişnuite. Dar renumele că apaşii atacau trenuri a rămas printre localnici.
Se auzi un foc de armă, apoi încă unul şi încă unul. O cascadă. Surâzând, tim îşi îndreptă calul pe cărarea ce cobora până lângă calea ferată. La răstimpuri, putea sp vadă trenul, acum oprit şi pe cei 20 de bandiţi ce ţineau sub ameninţarea armelor cele două vagoane de pasageri.
- Să ne ierte doamenele! strigă bucuros Tim, după ce se apropie de grupul pasagerilor ţinuţi captivi la umbra locomotivei. Manierele noastre lasă de dorit dar vă promitem că la următoarea întâlnire vom fi cei mai manieraţi bărbaţi de pe valea râului Colorado. Dar ce căldură e azi, parcă ar fi Iadul, zău aşa!
Pline de praf, transpirate din cauza căldurii din vale dar şi din cauza locomotivei ce gemea lângă ele, cele câteva femei îl priveau cu frică pe bărbatul din faţa lor. Bărbaţii, mult mai numeroşi, priveau aroganţi la bandiţi. Costumele din materiale scumpe, potrivite pentru străzile Bostonului sau ale New York-ului, arătau mizerabil din cauza prafului.
- Doresc să vă dovedesc că nu sunt un mincinos sau vreau palavragiu fără pereche şi că pot să devin un gentelman chiar din acest moment. Fiţi bune, aşadar, şi daţi omului meu bijuteriile şi banii dumneavoastră. Este bine cunoscut că toate averile materiale aparţin diavolului şi că acesta încinge atmosfera peste tot. Dacă scăpăm de toate acestea ne vom răcori puţin.
Descălecă de pe armăsarul lui negru, în timp ce unul dintre bandiţi culegea bijuteriile, ceasurile şi banii prizonierilor. Liniştit, cu paşi mari, Tim se îndreptă spre ultimul vagon.
- Cine eşti, ticălos murdar, să îşi permiţi să ne iei averile? strigă revoltată o doamnă trecută de vârsta a doua. Noi suntem fiicele Americii iar tu, cu siguranţă, eşti un mexican ordinar şi împuţit. Nici un american sadea nu şi-ar ataca compatrioţii! încheie doamna răstindu-se, timp în care întreg grupul de prizonieri fu străbătut de un val de indignare.
Tim se opri brusc, scuipând pe geamul de la vagon tutunul din gură. Se şterse cu mâneca, şi se întoarse spre doamna ce-l apostrofase, tamponându-şi gâtul cu o batistă murdară. Cu ochii ieşiţi din orbite, de furie, aceasta încă mai ţinea în mâna stângă un lănţişor fin de argint.
- Numele meu este Tim şi sunt şeful bandei Controlorii. Nu sunt mexican ci american, născut pe acest scump pământ al dumneavoastră. Dar, vă promit că îmi voi cumpăra cu bunurile dumneavoastrăcea mai bună tequila ce s-a băut vreodată la sud de Rio Grande. Când termină de vorbit, se înclină teatral, scoţându-şi pălăria, puse mâna pe pistol şi o împuşcă pe doamnă în cap. Sângele îi stropi pe cei din jur şi femeile leşinară. Râzând, Tim smulse lănţişorul de argint din mâna ce se încăpăţâna să-l străngă şi-l aruncă banditului ce ţinea sacul cu bijuterii.
Plin de voie bună, se îndreptă din nou spre ultimul vagon. Trase uşile vagonului de poştă şi fluieră lung. Apoi strigă un “ James!” şi câteva clipe se auziră doar şoaptele celor doi.
- Domnule, în mâinile dumitale se află soarta acestor oameni, îi spuse Tim mecanicului. Recunosc că niciodată nu mâaş fi gândit că cifrul seifului să fie încredinţat mecanicului trenului dar domnul Richard, aici de faţă ne-a explicat această ciudată decizie a companiei. Fii bun şi spune-ne cifrul! Vom lua ce ne dorim şi apoi vă vom reda libertatea!
- Îmi pare rău, domnule Tim, dar nu îmi aduc aminte numerele. De spaimă am ..., bâgui pierdut mecanicul.
- Taci, urlă Tim, pentru prima oară nervos. În următoarea clipă, îşi scoase pistolul şi trase, fără să se uite, înspre prizonieri. Imediat unul dintre ei se prăbuşi, urlând şi ţinându-se de pulpa piciorului. Te asigur că mai am multe gloanţe şi că pot face lucruri şi mai rele! şuieră Tim.
Omul molfăi numerele în gură, printre lacrimi şi praf. Ţeava fierbinte a pistolului îi ardea pielea de pe gât.
- Tim, vino să vezi! striga James din ultimul vagon. Dracii ăştia vor să ne omoare.
De uşa seifului erau legate câteva batoane de dinamită. Dacă ar fi aruncat în aer seiful, acestea ar fi explodat distrugând banii şi aurul. Doar cunoscând combinaţia se putea scoate nevătămată preţioasă încărcătură.
Din nou vesel, Tim scoase capul pe uşa vagonului şi strigă către cei de afara:
- Vă mulţumim pentru acest ajutor! Băieţi aduceţi sacii ăia, să-i umplem şi să plecăm.
Dar în timp ce primii bandiţi descălecară, zeci de săgeţi trase dintre stânci îşi căutau victimele. Imediat, oameni şi cai se prăbuşiră, amestecându-şi sângele în praful fierbinte. Cei rămaşi în viaţă, îşi descărcau pistoalele în aer, trăgând după inamici nevăzuţi. O săgeată îi intră lui James prin gâtlej şi ieşi prin ceafă. Tim, înspăimântat, sări pe uşă, prinse un cal de dârlogi şi porni în galop, în josul văii. Câteva săgeţi rătăcite mai zburară după el dar nici una nu-şi atinse ţinta.
Bandiţii erau cu toţii la pământ. Câţiva răniţi, restul ucişi. Dintre stânci, ieşi un apaş ce purta o toporişcă uşoară. Foştii prizonieri îl urmăreau înspăimântaţi de sub tren. Indianul se apropie rapid de locomotivă, se lăsă pe vine ca să fie la nivelul celorlalţi şi ca să îi poată vedea.
- Feţele palide ne-au izgonit de pe terenurile de vânătoare. Am venit aici, unde soarele arde totul şi unde vulturul şi şacalul sunt stăpâni. Dar chiar şi aici, feţele palide ne vor vâna şi apoi se vor vâna între ele. Puteţi ieşi acum! Feţe palide în albastru vor fi repede aici. Nu uitaţi ce am făcut azi!
De pe culmea, pe care cu câteva ore în urmă stătuse banditul Tim, un călăreţ urmărea scena din vale. Văzu cum un cal fugea de lângă tren şi mai apoi cum un sălbatic se apropie de locomotivă. Făcu un semn companiei de cavaleri şi imediat aceştia porniră spre locul bătăliei. Căpitanul mai aruncă o privire înspre fugar, apoi începu să coboare în urma soldaţilor.

 

[DeletedUser]

ador sa citesc aceste povesti...

 

[DeletedUser]

Eram inca mica, jumate de om, un pic mai inalta decat cizmele tatei, dar imi amintesc perfect, fiecare scena, fiecare cuvant, fiecare miros...
Oraselul meu era mic, mai mult o tabara, de pionieri (ce mandru suna cuvantul, nu?...), saraci, infometati, cu hainele carpite si fetele murdare, dar cu multa speranta in ochii aceia calzi, oglinzi de inimi curate. Eram multi copii, jucausi, zapaciti, inocenti, asa cum sunt toti copiii. Parintii nostri se chinuiau de zor, sa incropeasca ceva, sa mai puna 2 sipci pe casa, sa ma stranga ceva faina in camara si ceva sunca, sa nu murim de foame iarna.
Tin minte cand mama si-a vandut inelul de logodna, cu care se falea foarte tare, ca sa ne poata face noua, copiilor, niste ghete si niste haine, sa putem trece iarna teferi...
Cu toate acestea, eram fericiti, mai fericititi decat orice print sau printesa din basmele pe care mama ni le spunea...
Eram in drum, ma jucam cu fratii mei si cu ceilalti copii, cand, tata apare intr-o goana nebuna de cal. Avea fata desfigurata de oboseala, praf si ingrijorare. Mama a iesit in drum, tata i-a soptit ceva ce a facut-o sa se intunece la fata, precum o noapte de furtuna. Ne-a luat degraba, si, impreuna cu alte femei si copiii lor, am fugit spre un crang din apropiere, unde mamele ne-au spus sa ramanem perfect nemiscati, si sa nu scoatem niciun sunet.
Au inceput sa se auda multe copite de cai, am auzit strigate, urlete, bufnituri, si, cand am indraznit sa ridic ochii, dinspre oraselul nostru, se ridicau numai limbi de foc si trombe de fum. Sunet de copite a inceput sa se auda inspre crangul in care ne adaposteam. O mana de oameni pe cai, au navalit si intr-o secunda, totul s-a prabusit in jurul meu...Mama mea, zacea intr-o balta de sange, inca strangand in mana, gulerul hainii mele...
Pe noi copiii ne-au luat, o parte au supravietuit drumului, o parte nu...Am crescut alaturi de acei oameni faradelege, am slujit, am platit obolul ca-s fata...dar am jurat, in momentul cand am fugit de la ei ca singurul scop pentru care traiesc, este sa-mi razbun parintii, fratii, oamenii aceia minunati din oraselul nostru. Pentru mine nu exista alte cale, decat razbunarea. Incerc sa nu ma gandesc ce voi face dincolo de ea...